Grecia | O persoană a decedat și 9 au fost rănite în urma seismului din Creta

  • 27 Septembrie 2021 12:08
Grecia | O persoană a decedat și 9 au fost rănite în urma seismului din Creta

Un muncitor care lucra într-o biserică a murit după ce clădirea s-a prăbușit în urma puternicului seism care a zguduit luni insula Creta din Grecia și a provocat rănirea altor nouă persoane, a declarat un reprezentant al Protecției Civile pentru AFP, potrivit Agerpres.

Cutremurul, cu magnitudinea 5,8 conform Institutului Geodinamic de la Atena, respectiv 6 potrivit Institutului american de geofizică (USGS), s-a produs la ora 6:17 GMT, la 23 km de Heraklion, capitala Cretei.

Seismul a afectat îndeosebi localitatea Arkalohori, unde a fost consemnat decesul și unde au fost înregistrate pagube însemnate, a declarat Spiros Georgiou, responsabil în cadrul biroului de presă al Protecției Civile. Nouă persoane au suferit răni ușoare, a precizat responsabilul.

Epicentrul cutremurului, situat la o adâncime de 10 km, a fost înregistrat la 346 kilometri sud de capitala Greciei, potrivit Institutul de geodinamică al Observatorului din Atena.

Imaginile difuzate de televiziunea publică elenă ERT au prezentat pagube importante, în special prăbușirea unor case vechi din Arkalohori și din alte sate din regiune, în apropiere de Heraklion.

''Este un cutremur la care nu ne așteptam; pentru moment sunt replici de 4,5'', a indicat seismologul Efthymis Lekkas, președintele agenției de protecție la cutremure, citat de agenția de presă elenă ANA.

Ministrul Protecției Civile, Christos Stylianides, însoțit de Efthymis Lekkas și de o echipă din cadrul serviciilor contra dezastrelor naturale (Emak) urmează să se deplaseze în Creta în următoarele ore, potrivit canalului ERT.

Grecia este străbătută de importante falii geologice, iar cutremurele sunt frecvente în această regiune.

Ultimul seism mortal s-a produs la data de 3 martie în centrul Greciei, în Elassona, lăsând în urmă un mort și zece răniți, precum și pagube extinse.

La 30 octombrie 2020, un cutremur cu magnitudinea 7 produs în Marea Egee, între insula Samos din Grecia și orașul Izmir din Turcia, s-a soldat cu 114 morți Turcia și două decese în Samos. AG

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău