Gjorge Ivanov, la Chișinău: Ca să vedem mai departe, trebuie să stăm pe umerii unor giganți, unor atlanți
-
17 Iulie 2018 14:01
Aflat în prima sa vizită la Chișinău, președintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, afirmă că statele mici, așa precum este țara sa, dar și Republica Moldova, au nevoie de parteneri externi puternici, pentru dezvoltare, făcând referire la Uniunea Europeană și NATO.
Pe de altă parte, președintele moldovean, Igor Dodon, a reiterat în cadrul unei conferințe de presă comune, necesitatea păstrării neutralității și statalității Republicii Moldova.
Cei doi președinți au declarat că au discutat în cadrul întrevederii bilaterale despre importanța majorării schimburilor comerciale între Macedonia și Republica Moldova, care se află în prezent la un nivel scăzut. Igor Dodon și Gjorge Ivanov au abordat și subiecte legate de politica externă și situația din regiune. În context, președintele macedonean a subliniat importanța colaborării cu partenerii externi.
„În acest secol, ca țări mici, noi trebuie să avem niște viziuni mai globale. Țările mici sunt mai adaptabile decât țările mari la schimbările din lume, dar ca să vedem mai departe, trebuie să stăm pe umerii unor giganți, unor atlanți. Iată de ce avem nevoie de partenerii noștri, dar în același timp, să nu uităm de valorile noastre autentice”, a subliniat Gjorge Ivanov.
Pe de altă parte Igor Dodon nu ezitat să repete că Republica Moldova trebuie să-și păstreze neutralitatea și statalitatea.
„Păstrarea statalității, neutralității, valorilor noastre tradiționale, echilibrului în politica externă, este o prioritate pentru Republica Moldova”, a declarat Igor Dodon.
Menționăm că președintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, în ziua învestirii sale, în mai 2009, i-a trimis o scrisoare președintelui de atunci al Statelor Unite, Barack Obama, în care a subliniat intenția Macedoniei de a se alătura NATO și UE. Pe de altă parte, Igor Dodon are imaginea unui președinte pro-rus și anti-NATO, exprimând în repetate rânduri critici față de state membre ale Uniunii Europene și față de Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova cu UE.