Germania va reduce la jumătate estimarea de creștere a economiei pentru 2019

  • 12 Aprilie 2019 18:29
Germania va reduce la jumătate estimarea de creștere a economiei pentru 2019

Guvernul Germaniei va reduce la jumătate estimarea privind avansul celei mai mari economii europene în 2019, reflectând încetinirea din ce în ce mai accentuată din industrie, a declarat vineri o sursă guvernamentală pentru Reuters, relatează Agerpres.

Săptămâna viitoare, Executivul de la Berlin ar urma să anunțe o expansiune a economiei de 0,5% anul acesta, față de un avans de 1% previzionat în ianuarie.

Pentru anul viitor, ministrul Economiei, Peter Altmaier, se așteaptă la o redresare a creșterii, până la 1,5%, susțin sursele.

Și principalele institute de cercetare economică din Germania și-au redus la jumătate estimările privind creșterea ce va fi înregistrată de prima economie europeană în acest an și au avertizat că ritmul de creștere ar putea să încetinească și mai mult dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără un acord.

În raportul lor bianual, cele cinci institute economice, Ifo (München), DIW (Berlin), IfW, IWH (Halle) și RWI (Essen), estimează că în acest an PIB-ul Germaniei va înregistra o creștere de 0,8%, față de un avans de 1,9%, cât preconizau până acum.

Producția industrială, ajustată în funcție de factorii sezonieri și inflație, a înregistrat în februarie un avans 0,7%, după un declin de 0,8% în luna precedentă, a anunțat recent Oficiul Federal de Statistică (Destatis), în timp ce analiștii se așteptau la o creștere lunară de 0,5%. Industria prelucrătoare a înregistrat un declin de 0,2% în februarie, iar activitatea în construcții a crescut cu 6,8%.

"Avansul în sectorul industrial s-a atenuat, iar tendința se menține, ținând cont de ritmul slab de creștere a comenzilor și de climatul de afaceri mai întunecat. În schimb, sectorul construcțiilor înregistrează o perioadă de expansiune, vremea blândă sprijinind evoluția foarte bună din februarie", se arată într-un raport al Ministerului Economiei.

Dacă încetinirea Germaniei se va înrăutăți, vor crește presiunile asupra Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a oferi mai multe măsuri în vederea stimulării creșterii economiei zonei euro.

Germania a fost mult timp motorul economic al zonei euro, însă, la finele anului trecut, a evitat la limită intrarea în recesiune și, pe ansamblul anului 2018, a înregistrat cel mai slab ritm de creștere din ultimii cinci ani.

Analiștii apreciază că avântul PIB-ului Germaniei încetinește deoarece exportatorii sunt afectați de cererea globală mai slabă, disputele comerciale dintre SUA și China și Brexit. Aceste riscuri externe sunt parțial compensate de majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piața solidă a forței de muncă și de ratele scăzute ale dobânzilor. 

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău