Germania| Liderul bavarez cere o relaxare de zeci de miliarde de euro

  • 03 Mai 2019 20:00
Germania| Liderul bavarez cere o relaxare de zeci de miliarde de euro

Prim-ministru bavarez Markus Soeder, liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU), a pledat vineri pentru o reducere de zeci de miliarde a impozitelor în Germania, transmite dpa, preluat de Agerpres.ro

Soeder a formulat această propunere după o întâlnire avută la Viena cu cancelarul austriac, conservatorul Sebastian Kurz, care a prezentat în această săptămână propriul plan ce prevede o relaxare fiscală pentru companii echivalentă cu 6,5 miliarde de euro pe an.

La rândul său, Soeder a cerut 'o reformă a taxelor corporatiste care să-și merite numele', precum și scăderea taxelor pe energie pentru companii și cetățeni.

CSU, un partid mic, dar influent, face parte din coaliția de guvernare de la Berlin, împreună cu Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel și cu Partidul Social-Democrat (SPD).

La Viena, politicianul bavarez a reiterat solicitarea partidului său de renunțare la 'suprataxa de solidaritate' introdusă după reunificarea Germaniei pentru a sprijini fostul Est comunist.

Cu același prilej, Markus Soeder a mai spus că este timpul pentru conservatorii germani să-și promoveze propria agendă, în loc să reacționeze pur și simplu la 'propuneri absurde' din partea SPD, referindu-se indirect la liderul aripii de tineret a social-democraților, care a cerut în această săptămână 'colectivizarea' marilor companii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
10,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,6 m/s
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău