Germania | Guvernul de la Berlin critică arestările din urma manifestațiilor de la Moscova

  • 04 August 2019 20:48
Germania | Guvernul de la Berlin critică arestările din urma manifestațiilor de la Moscova

Guvernul german a criticat duminică arestarea a sute de oameni la protestele din ajun de la Moscova, relatează dpa.

"Arestările nu sunt proporționale cu caracterul pașnic al protestelor, care au fost declanșate de excluderea unor candidați independenți de la alegerile municipale", a declarat duminică o purtătoare de cuvânt a MAE de la Berlin, precizând că Germania așteaptă o "eliberare rapidă" a tuturor manifestanților pașnici.

Circa 600 de protestatari - sau 40% din cei 1.500 de oameni care au participat la un miting neautorizat al opoziției în centrul Moscovei - au fost arestați sâmbătă de forțele de ordine. A fost a treia manifestație săptămânală consecutivă la care susținători ai opoziției și-au exprimat furia pentru excluderea candidaților lor de la scrutinul prevăzut pentru luna viitoare, menționează dpa.

Sâmbăta trecută, la protestul similar au fost reținuți circa 3500 de participanți, cel mai mare număr de arestări operate la o manifestație din Rusia din ultimul deceniu, potrivit grupului independent OVD Info.

"Intervențiile repetate asupra dreptului garantat la întrunire pașnică și libertate de exprimare încalcă îndatoririle internaționale ale Rusiei și pun sub semnul întrebării dreptul la alegeri libere și corecte", a adăugat purtătoarea de cuvânt de la Berlin, subliniind că Rusia trebuie să apere drepturile fundamentale ale cetățenilor săi.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:6,17 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău