Germania dorește ca migranții să fie opriți pe mare și duși în centre de procesare din țări din nordul Africii
-
07 Noiembrie 2016 12:14
Ministerul de interne din Germania dorește ca migranții care traversează Marea Mediterană și doresc protecție internațională să fie opriți pe mare, să fie întorși în nordul Africii și abia apoi să facă cerere de azil în Uniunea Europeană, informează "EU Observer".
Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne a declarat duminică pentru ziarul "Welt am Sonntag" că acest plan va salva vieți și va submina traficul ilegal de persoane.
"Scopul trebuie să fie anihilarea rețelelor de traficanți de persoane și salvarea migranților de la o călătorie care le pune viața în pericol", se arată în ziarul german.
Ministerul german de interne, condus de Thomas de Maiziere, dorește să exporte procesul de procesare a solicitărilor de azil în state precum Egiptul sau Tunisia, o poziție care seamănă cu controversata politică de acordare a azilului existentă în Australia.
Guvernul australian oprește pe mare toți migranții și îi trimite pentru procesare în națiunile insulare din Pacific. Organizațiile pentru drepturile omului afirmă că în centrele de primire de pe aceste insule condițiile de viață sunt asemănătoare celor din închisori.
Interceptarea migranților pe Mediterana și transportarea lor în Tunisia sau în altă țară, unde urmează procesarea cererilor ar reprezenta o schimbare majoră care ar restricționa accesul migranților doar la drepturile legale de bază, cum sunt reprezentarea legală și dreptul la apel, mai scrie "EU Observer".