General american, acuzat că ar fi oferit informații secrete jihadiștilor ISIS

  • 24 Iulie 2017 15:11
General american, acuzat că ar fi oferit informații secrete jihadiștilor ISIS

Un general american este acuzat că ar fi oferit sprijin material și informații secrete jihadiștilor ISIS. Este vorba despre Ikaika Erik Kang, în vârstă de 34 de ani, arestat pe 8 iulie de către FBI, care ar fi încercat să aprovizioneze organizația teroristă Stat Islamic cu o dronă și cu alte echipamente, susțin agenții federali, care au lucrat sub acoperire, pretinzând că sunt luptători ISIS

Potrivit informațiilor furnizate de FBI, Kang a depus un jurământ de credință Statului Islamic, declarând că voia să pună mâna pe o pușcă și să ucidă „o grămadă de oameni”. La acea dată, cadrul militar era în posesia a două arme de foc înregistrate pe numele său – o mitralieră Colt AR-15 și un pistol calibrul 40, relatează Digi24.

Departamentul de Justiție al SUA a depus o acuzație împotriva generalului la Tribunalul Districtual din Hawaii. Ikaika Erik Kang își desfășura activitatea la baza Schofield, parte a unui complex militar în apropiere de Honolulu.

În rechizitoriu se precizează că generalul Kang ar fi furnizat documente militare, dintre care unele erau clasificate ca informații secrete, și că ar fi procurat grupării teroriste o „dronă GoPro Karma”, precum și „echipamente” folosite pentru armamentul portabil al soldaților.

Ikaika Erik Kang a activat pe frontul din Irak și Afganistan, fiind controlor de trafic aerian și expert în lupta corp la corp, abilități pe care, susține Guvernul SUA, bărbatul urma să le folosească pentru a-i antrena pe luptătorii ISIS printr-o serie de filmări.

Deși Kang a fost arestat pe 8 iulie, informațiile au devenit publice abia zilele trecute, după ce Departamentul de Justiție a depus acuzația împotriva generalului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău