Gazoductul Nord Stream 2: Washingtonul vorbește despre un apropiat acord cu Berlinul

  • 21 Iulie 2021 09:17
Gazoductul Nord Stream 2: Washingtonul vorbește despre un apropiat acord cu Berlinul

Statele Unite au afirmat marți că sunt aproape de un acord cu guvernul german pentru "a evita ca Rusia să utilizeze energia ca o armă" și, astfel, să încerce să întoarcă pagina polemicilor legate de gazoductul Nord Stream 2 care leagă Rusia de Germania, notează AFP, citat de Agerpres.

Washingtonul se opune ferm acestui gazoduct, aproape finalizat, care trece prin Marea Baltică, dar nu și prin Ucraina, amenințând să priveze această țară de o parte din veniturile colectate asupra tranzitului, dar și de un mijloc de presiune asupra Moscovei. În cele din urmă, Joe Biden a ajuns să renunțe la impunerea de sancțiuni pentru a bloca proiectul, apreciind că este prea târziu și că este mai bine să mizeze pe cooperarea cu Germania - favorabilă Nord Stream 2.

Acești pași înapoi i-au atras președintelui american critici din partea republicanilor, dar și a multor personalități din propria tabără.

În cursul vizitei sale la Washington săptămâna trecuta, Angela Merkel a reafirmat că Ucraina ar trebui să rămână "o țară de tranzit" pentru gazul rusesc, în timp ce Joe Biden a spus ca împărtășește cu cancelarul german "convingerea ca Rusia nu trebuie lăsată să folosească energia ca o armă pentru a constrânge sau a amenința vecinii săi".

La întrebarea de a ști dacă un acord este iminent în acest dosar între cele două țări aliate, Casa Albă și Departamentul de Stat al SUA au afirmat marți că un anunț va fi făcut "în curând".

"Germanii au făcut propuneri utile și am reușit să înregistrăm progrese în privința măsurilor pentru a se ajunge la acest obiectiv comun", menit "să evite ca Rusia să utilizeze energia ca o armă", a spus în fața presei purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Ned Price.

"Ne-am consultat îndeaproape cu Ucraina și Polonia (...), am discutat cu alte țări care ar putea fi afectate de Nord Stream 2 (...) și am luat în considerare ideile lor în dialogul nostru cu Germania", a adaugat el.

"Nu pot anunța încă nimic definitiv, dar cred că voi putea spune mai multe despre asta în curând", a explicat Ned Price, potrivit AFP.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău