Gândacii de bucătărie au evoluat și sunt aproape imposibil de ucis cu chimicale, potrivit oamenilor de știință
-
06 Iulie 2019 16:12
Când gândacii de bucătărie supraviețuiesc unui insecticid, ei și urmașii lor devin rapid „esențial imuni” la acesta, afirmă un studiu de la Purdue University publicat în Scientific Reports. Dar dezvoltă în mod remarcabil și imunitate la o gamă de alte insecticide, chiar dacă n-au fost vreodată expuși la aceștia – ceva ce savanții numesc „rezistență încrucișată”.
„N-avem niciun indiciu de ce așa ceva se poate întâmpla atât de repede”, spune Michael Scharf, profesor de entomologie - știința care se ocupă cu studiul insectelor. „Vedem cum rezistența crește de 4-6 ori pe parcursul unei generații.”Femelele gândacilor de bucătărie pot produce 50 de urmași la fiecare trei luni, transmițându-le imunitatea. Așa că dacă numai o fracțiune din populația de gândaci supraviețuiește tratamentului cu insecticid și capătă rezistență încrucișată, populația decimată înflorește din nou. „Gândacii de bucătărie care dezvoltă rezistență la mai multe clase de insecticide dintr-o dată vor face imposibil controlul doar prin chimicale al acestor dăunători”, afirmă prof. Scharf.
Pentru studiu, trei tratamente diferite cu insecticide au fost testate pe o perioadă de șase luni în Indiana și Illinois. Când au rotit trei insecticide diferite timp de șase luni, cercetătorii au reușit să mențină populațiile de gândaci, dar nu să le reducă. Când au încercat două insecticide, lucrurile au mers mult mai rău, deoarece populațiile au prosperat. Au încercat și un singur insecticid, cu rezultate amestecate: dacă gândacii nu aveau deloc rezistență la el, cercetătorii i-au eliminat. Dar dacă numai 10% erau rezistenți, populațiile au sporit repede.
Oamenii de știință au spus în studiu că insecticidele trebuie să rămână în continuare o componentă importantă pentru controlul populațiilor de gândaci de bucătărie. Totuși, au mai spus că, atunci când insecticidul nu elimină singur gândacii, cel mai eficace mod este o combinație de pesticid cu alte metode – capcane și igienă superioară.
Gândacii de bucătărie sunt dăunători care trăiesc exclusiv în habitate umane, cu o preferință pentru zone umede cum sunt scurgerile și conductele. S-a descoperit că produc alergeni generatori de astm și transmit patogeni ca salmonela, E-coli și șase tipuri de viermi paraziți. (The Independent).
Sursa: HotNews.ro