Gala Premiilor UNITER 2018. Horațiu Mălăele va primi premiul de excelență

  • 07 Mai 2018 10:00
Gala Premiilor UNITER 2018. Horațiu Mălăele va primi premiul de excelență

La 100 de ani de la Marea Unire, în Cetatea Alba Carolina se va desfășura astăzi, 7 mai, Gala Premiilor Uniter, ajunsă la cea de-a 26-a ediție.

Special pentru acest eveniment a fost ridicat un teatru pentru o zi, într-un pavilion transparent amplasat pe esplanada dintre Catedrala Episcopiei Ortodoxe și Biserica Romano-Catolică, pentru a pune în valoare patrimoniul arhitectural și istoric al cetății.

Actorului Horațiu Mălăele îi va fi acordat premiul de excelență, iar actorilor Ileana Stana-Ionescu și Anton Tauf, regizorului Alexandru Dabija, scenografului Doru Păcurar și criticului Sorina Bălănescu, premiul pentru întreaga activitate. La categoriile cel mai bun actor, respectiv cea mai bună actriță în rol principal, printre nominalizați sunt și Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor și a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în ședința de luni, Senatul a acordat premiile ediției din acest an:

Premiul special acordat Universității de Arte din Târgu-Mureș pentru contribuția întregului corp universitar la dezvoltarea vieții teatrale și culturale naționale

Premiul special acordat Festivalului Internațional de Teatru „POVEȘTI” organizat de Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia

Premiul special acordat echipei Teatrului Ion Creangă pentru diversitatea și mobilitatea proiectelor dedicate spectatorilor de toate vârstele, în condițiile lipsei unui sediu propriu din anul 2009

Pentru a XXVI-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Călin Ciobotari, Alina Epîngeac.

Spectacolele care au intrat în atenția juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017.

Nominalizările pentru anul teatral 2017 sunt următoarele:

Debut:

Codrin Boldea pentru rolul Laertes din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis București

Andrei Dinu pentru regia spectacolului Edmond, scenariu bazat pe textul lui David Mamet la Teatrul Municipal Baia 

Mare

Mădălin Hîncu pentru regia spectacolului Noaptea ursului de Ignacio del Moral la Teatrul de Comedie București

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

Dialogurile lui Platon. Criton, regia artistică Attila Vizauer, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin. O biografie poetică dedicată împlinirii a 2000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso. Scenariul de Emil Boroghină după Tristele și Ponticele, scenariul radiofonic și regia artistică Gavriil Pinte, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz, dramatizarea radiofonică Rodica Suciu Stroescu, regia artistică Diana Mihailopol, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

Visul unei nopți de iarnă de Tudor Mușatescu, regia artistică Silviu Jicman, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de producție a TVR)

Premiul pentru critică de teatru: Oana Borș, Cristiana Gavrilă, Doina Modola

Cea mai bună scenografie:

Romulus Boicu pentru decorul spectacolului Wolfgang, după Yannis Mavritsakis, adaptarea și regia Radu Afrim la Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Helmut Stürmer (decorul) și Ioana Popescu (costumele și desenele în nisip live) pentru spectacolul Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky la Teatrul German de Stat Timișoara

Vanda Maria Sturza pentru scenografia spectacolului Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, adaptarea și regia Radu Afrim la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Cea mai bună actriță în rol secundar:

Natalia Călin pentru rolul Tania din spectacolul Și negru și alb și gri, textul și regia Mimi Brănescu laTeatrul Metropolis București

Emőke Kató pentru rolurile din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârșitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Ada Lupu pentru rolul Fiica din spectacolul Măcelăria lui Iov de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

Cel mai bun actor în rol secundar:

Zsolt Bogdán pentru rolul Roy M. Cohn din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârșitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Liviu Pintileasa pentru rolul Sganarel din spectacolul Don Juan, adaptare după Molière, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul de Comedie București

Rareș Florin Stoica pentru rolul Moritz Stiefel din spectacolul Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache, la Teatrul Mic București

Cea mai bună actriță în rol principal:

Silvana Mihai pentru rolul Wendla Bergmann din spectacolul Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache la Teatrul Mic București

Mariana Mihuț pentru rolul Regina Marguerite din spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București

Olga Török pentru rolul Eréndira din spectacolul Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky la Teatrul German de Stat Timișoara

 Cel mai bun actor în rol principal:

Andrei Huțuleac pentru rolul titular din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis București

Victor Rebengiuc pentru rolul Bérenger întâiul din spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București

Ervin Szűcs pentru rolul Prior Walter din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârșitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

 Cea mai bună regie:

Radu Afrim pentru regia spectacolului Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, în adaptarea regizorului la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârșitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Yuri Kordonski pentru regia spectacolului Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez la Teatrul German de Stat Timișoara

 Cel mai bun spectacol:

Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache la Teatrul Mic București

Orașul nostru, după piesa lui Thornton Wilder, regia Cristian Ban la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Rambuku de Jon Fosse, adaptarea Anca Măniuțiu, regia Mihai Măniuțiu la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojuranl Chișinău
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău