FOTO | Gala premiilor „Românii pentru români” și-a desemnat laureații. TVR MOLDOVA a oferit premii pentru performanță

  • 09 Decembrie 2019 08:02
FOTO | Gala premiilor „Românii pentru români” și-a desemnat laureații. TVR MOLDOVA a oferit premii pentru performanță

Tradițional, la sfârșit de an, Televiziunea Română premiază performanța, excelența și dedicația personalităților care activează în beneficiul societăți și promovează valorile și cultura românească în Republica Moldova.

12 trofee au fost oferite, aseară, în cadrul Galei Premiilor TVR MOLDOVA „Români pentru români”. 

În cadrul ediției a IV-a, au fost desemnați 12 laureați:  
  1. Premiul pentru PROMOVAREA LIMBII ROMÂNE - Nicolae Dabija
  2. Premiul pentru PROMOVAREA ISTORIEI NEAMULUI – Vlad MISCHEVCA
  3. Premiul pentru PROMOVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL ROMÂNESC - Grigore VIERU (post-mortem)
  4. Premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN ARTĂ - Sandu GRECU
  5. Premiul pentru PERFORMANȚĂ ÎN EDUCAȚIE - Eugenia HALUS
  6. Premiul pentru RESPONSABILITATE SOCIALĂ – Misiunea Socială „DIACONIA”
  7. Premiul pentru COOPERARE ROMÂNIA–REPUBLICA MOLDOVA – CALM
  8. Premiul pentru INIȚIATIVĂ CIVICĂ – Iulian RUSANOVSCHI
  9. Premiul TÂNĂRUL ANULUI – Iuliana BEREGOI
  10. Premiul pentru DIASPORA – Ion LAZARENCO
  11. Premiul special CENTENARUL MARII UNIRI - Ion MĂRGINEANU
  12. Premiul special RENAȘTEREA NAȚIONALĂ - Nicolae COSTIN (post-mortem)
Trofeele Galei Premiilor TVR MOLDOVA reprezintă, simbolic, cele două state de pe ambele maluri ale Prutului: România și Republica Moldova, care rămân unite prin Luceafăr – simbolul tuturor românilor. 
 
La eveniment au răsunat piese din toate timpurile, iar pe scenă au urcat Ducu Bertzi, Dinu Iancu Sălăjanu, Domnița Iscru, Maria Luiza Mih, Viorel Burlacu, Stela Botez, Kapushon, Elvi’s Band, Tatiana Turtureanu, Dumitru Botnaru, Studioul folcloric „Iedera”. Pavel Stratan, împreună cu Cleopatra și Cezar Stratan, au avut un recital de excepție și au interpretat, în premieră, piese dintr-un nou proiect muzical.
 
Cea de-a IV-a ediție a Galei Premiilor TVR MOLDOVA a avut loc la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Evenimentul, prezentat de Ilinca Avram și Vitalie Guțu, a fost difuzat în direct de TVR MOLDOVA, TVR Internațional și TVR Cluj.
 
Printre laureații edițiilor anterioare au fost Eugen Doga, Iurie Colesnic, Anatol Vidrașcu, Varvara Buzilă, Spiridon Vangheli, Nicolae Botgros, Victoria Dunford.
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,03 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău