Gafă de proporții a lui Trump. A dezvăluit accidental identitatea soldaților Navy Seals din Irak

  • 28 Decembrie 2018 10:30
Gafă de proporții a lui Trump. A dezvăluit accidental identitatea soldaților Navy Seals din Irak

Președintele american Donald Trump a dezvăluit accidental identitatea și localizarea trupelor Navy Seals din Irak, în timpul primei sale vizite în această țară, scrie The Guardian, preluat de digi24.

Trump a postat pe pagina sa de Twitter un videoclip în care apare alături de soldații Seal Team Five, însă chipurile acestora nu sunt blurate sau ascunse, așa cum se procedează de obicei, pentru a le proteja identitatea.

Clipul poate oferi și informații despre locul în care sunt detașate trupele militare americane în Irak. Oficiali ai departamentului american de securitate spun că informațiile despre localizarea trupelor militare sunt aproape întotdeauna clasificate.

Donald Trump a sosit în Irak în a doua zi de Crăciun, împreună cu soția sa, Melania. Vizita sa a fost ținută secretă până când avionul Air Force One a aterizat.

Clipul a fost postat de Trump pe Twitter din avionul său, după ce acesta a părăsit spațiul aerian irakian.

Malcom Nance, un fost agent al serviciilor militare americane, a declarat pentru Newsday că acest videoclip reprezintă o încălcare a protocolului, întrucât identitățile soldaților detașați într-o zonă de conflict ar trebui protejate.

„Dezvăluirea identităților acestora este periculoasă, mai ales dacă unul dintre ei este reținut de un guvern ostil sau este prins de un grup terorist. În acest scenariu, ei nu mai pot nega cine sunt și cu ce se ocupă și sunt puși în pericol inclusiv membrii familiilor lor sau apropiații”, a declarat Nance.

sursa: digi24

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
9,4
Câțiva nori
Umiditate:73 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău