Franța vrea să interzică utilizarea colorantului E 171 în alimentație

  • 18 Mai 2018 15:23
Franța vrea să interzică utilizarea colorantului E 171 în alimentație

Franța vrea să interzică utilizarea în produsele alimentare a nanoparticulelor de dioxid de titan, ale căror efecte asupra sănătății nu sunt cunoscute, și solicită măsuri și din partea Uniunii Europene, informează AFP.

Acest aditiv alimentar, a cărui prezență este semnalată pe etichetă prin denumirea TiO2 sau E 171, este utilizat în principal sub formă de colorant în produse de patiserie, deserturi și înghețată, dar și în unele produse cosmetice sau medicamente.

"Am dori ca până la finele anului să suspendăm utilizarea acestei substanțe sub formă de aditiv alimentar în Franța", a declarat pentru jurnalul Le Parisien secretarul de stat în Ministerul Tranziției Ecologice, Brune Poirson.

De asemenea, Franța "a sesizat Comisia Europeană pentru a-i cere măsuri la nivelul european, în condițiile în care dioxidul de titan este susceptibil să constituie un risc serios pentru sănătatea umană", a adăugat oficialul citat.

Faptul că această substanță conține nanoparticule, a căror mărime este mai mică de 100 de nanometri, ceea ce facilitează penetrarea lor în organism, generează îngrijorări în rândul asociațiilor pentru protecția consumatorilor și mediului.

Din cauza îngrijorărilor legate de efectele medicale ale nanoparticulelor de dioxid de titan, Agenția Națională de Securitate Sanitară din Franța (ANSES) urmează să efectueze o nouă rundă de studii în 2018, la cererea Guvernului.

Anul trecut, un studiu al Institutului Național de Studii Agronomice (INRA) a ajuns la concluzia că expunerea cronică la E 171 favorizează creșterea leziunilor precanceroase în rândul șoarecilor. Însă, aceste rezultate nu permit tragerea de concluzii cu privire la efectele asupra oamenilor, precizează ANSES. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău