Franța | Prelungirea arestului preventiv al unui suspect de terorism
-
20 Mai 2018 18:20
Arestul preventiv al unui bărbat reținut sâmbătă în gara Saint-Charles din Marsilia (sud-estul Franței), asupra căruia se găsise material electric care ar putea fi utilizat la fabricarea unui dispozitiv exploziv, a fost prelungită cu 24 de ore duminică la amiază, a indicat pentru AFP procurorul Xavier Tarabeux.
Suspectul, care se declară cecen, a fost arestat preventiv pentru "asociere cu răufăcători în vederea pregătirii unei crime".
Poliția încearcă să stabilească intențiile acestui individ, al cărui comportament "straniu" alarmase o călătoare, iar aceasta a sesizat o patrulă militară.
După reținerea fără dificultate de către poliție, gara fusese închisă timp de patru ore pentru verificările de deminare.
Materialul electric și electronic descoperit asupra lui "nu era periculos în sine", dar poate "intra în componența unui dispozitiv exploziv", potrivit termenilor utilizați de procuror.
Sâmbătă, bărbatul în vârstă de 50 de ani, a refuzat să-și spună numele, dar a asigurat că este cecen.
La puțin timp după arestarea sa, primarul Marsiliei, Jean-Claude Gaudin, a evocat un "atentat dejucat", dar secția antitero a Parchetului din Paris nu a fost sesizată în legătură cu așa ceva.
La 12 mai, un francez de origine cecenă, în vârstă de 20 de ani, a înjunghiat mortal un trecător și a rănit alți patru la Paris, atacul fiind revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Sursa: Agerpres