Franța impune noi reguli la intrarea în țară pentru cetățenii UE, începând de duminică

  • 22 Ianuarie 2021 10:39
Franța impune noi reguli la intrarea în țară pentru cetățenii UE, începând de duminică

Franța a anunțat că va impune călătorilor care vin din alte țări UE să prezinte un test PCR realizat cu 72 de ore înainte de plecare. Regula este valabilă începând de duminică, 24 ianuarie, transmite DIGI24.ro.

Decizia a fost prezentată de preșdintele francez Emmanuel Macron la finalul reuniunii șefilor de stat sau de guvern din UE în format de videoconferință, potrivit sursei citate. 

„Introducerea obligației de prezentare a unui test PCR realizat cu 72 de ore înaintea plecării pentru toți călătorii europeni (cu excepția celor considerați esențiali). Lucrătorii transfrontalieri și transportul terestru vor fi exceptați de la această obligație”, a precizat palatul Élysée la finalul reuniunii UE.

Această decizie se înscrie în recomandarea adoptată de Consiliu la 13 octombrie, destinată „adoptării de măsuri sanitare mai stricte garantând buna funcționare a pieței interne”.

Potrivit reprezentanților președinției franceze, măsura nu se referă la călătoriile esențiale, la muncitorii frontalieri.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:0 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău