Franța dezminte existența unui acord franco-german privind susținerea lui Mark Carney la conducerea FMI
-
10 Iulie 2019 09:28
Franța încă face presiuni pentru un consens european privind candidatul la funcția de director general al Fondului Monetar Internațional, a precizat marți Ministerul francez de Finanțe, dezmințind informațiile privind un acord franco-german pentru susținerea lui Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei (BoE), pentru acest post, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Reuniți marți la Bruxelles, cei 28 de miniștri de Finanțe din UE au demarat o primă discuție cu privire la succesorul lui Christine Lagarde la șefia FMI. Săptămâna trecută, Christine Lagarde a fost nominalizată de liderii UE pentru postul de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), urmând să își preia noile atribuții la începutul lunii noiembrie.
Conform unei tradiții nescrise, care datează de la înființarea Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, în fruntea BM a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la șefia Fondului Monetar Internațional.
Publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) anunțase că Germania și Franța au acceptat să-l sprijine pe Mark Carney pentru postul de director general al Fondului Monetar Internațional.
"Nu există un astfel de acord. După cum în mod repetat a precizat Ministerul francez de Finanțe, nimeni nu poate spune că are sprijinul Franței. Nu a fost luată o astfel de decizie de către autoritățile franceze. Credem că trebuie să existe consens privind numele candidatului european", a declarat marți un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Finanțe
Fără a cita sursa informației, Frankfurter Allgemeine Zeitung anunțase că inițial Germania și Franța au acceptat să-l sprijine pe Mark Carney pentru a prelua în 2021 postul de director general al Fondului Monetar Internațional. Dar, în urma nominalizării lui Lagarde la șefia BCE, Berlinul și Parisul au decis să accelereze numirea lui Carney la FMI.
Un purtător de cuvânt al BoE a refuzat să comenteze informația.
Carney, care a fost și guvernator al Băncii Centrale a Canadei, este foarte respectat în cercurile financiare internaționale. Recent, ministrul britanic de Finanțe, Philip Hammond, anunțase că Mark Carney își va prelungi mandatul la Banca Angliei cu încă șapte luni, până la sfârșitul lunii ianuarie 2020, pentru a ajuta la atenuarea efectelor ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Deși este născut și crescut în Canada, Mark Carney deține atât pașaport britanic, cât și irlandez, pe lângă cetățenia canadiană.
Alți europeni "bine plasați" pentru a candida la șefia FMI sunt Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurență, și olandezul Jeroen Dijsselbloem, fost ministru de Finanțe și președintele Eurogrup.
Sursa:Agerpes