Franța | Atentat dejucat la Paris

  • 21 Ianuarie 2018 09:46
Franța | Atentat dejucat la Paris

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv și inculpat sâmbătă la Paris pentru o tentativă de atentat, informează AFP din surse apropiate anchetei judiciare.

Suspectul, fără antecedente din punctul de vedere al serviciilor de informații, jurase credință Statului Islamic într-o înregistrare video. El a fost reținut marți la Nimes, în sudul Franței, de Direcția Generală a Securități Interne (DGSI), care a confiscat în urma unor percheziții. produse utilizabile pentru fabricarea unor explozivi. Nu a fost identificată nicio țintă exactă a unui posibil atentat, au precizat sursele citate.

"A fost primul atentat dejucat de DGSI de la începutul anului", a declarat AFP una din surse. Serviciul urmărea rețelele sociale, unde suspectul și-a făcut cunoscută intenția de a cumpăra o armă și a susținut idei islamiste. În una din înregistrările video făcute anul trecut, având ca fundal un drapel negru al jihadiștilor, acesta îi jura credință liderului Statului Islamic, Abu Bakr Al-Baghdadi.

În ultimii trei ani, începând cu atacul din 7 ianuarie 2015 asupra redacției săptămânalului satiric Charlie Hebdo, atentatele islamiste s-au soldat în Franța cu 241 de morți, reamintește AFP. Anul trecut bilanțul a fost de trei victime, în urma a două atentate, pe bulevardul Champs Elysees din Paris, în 20 aprilile, și la gara Saint-Charles din Marsilia, în 1 octombrie.

Sursa: RRA

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău