Franța anunță livrarea primelor avioane de luptă Mirage 2000-5 către Ucraina

  • 06 Februarie 14:36
Franța anunță livrarea primelor avioane de luptă Mirage 2000-5 către Ucraina

Primele avioane de luptă Mirage 2000-5 pe care Parisul le-a promis Kievului au fost livrate Ucrainei pentru a o ajuta să-și apere spațiul aerian împotriva Rusiei, a anunțat joi ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

„Astăzi, după câteva luni dedicate pregătirii piloților ucraineni în Franța, primele avioane au ajuns în Ucraina”, a declarat el pe rețeaua socială X, fără a preciza numărul avioanelor în cauză, scrie G4Media.

„Cu piloți ucraineni la bord, ele vor lua parte de acum la apărarea spațiului aerian al Ucrainei”, a adăugat el.

Din cele 26 de avioane Mirage 2000-5 aflate în posesia forțelor aeriene franceze, șase avioane urmau să fie livrate Ucrainei, potrivit unui raport al Adunării Naționale publicat în toamnă. O cifră care nu a fost nici infirmată, nici confirmată de Ministerul Apărării, care spune că menține informația confidențială din motive de securitate.

Livrarea de avioane Mirage 2000-5, specializate în lupta aeriană, a fost anunțată în iunie 2024 de președintele Emmanuel Macron.

De atunci, piloți și mecanici ucraineni au fost instruiți în Franța pe aceste aeronave, iar avioanele au suferit modificări.

Acestea au inclus adăugarea de echipamente de „luptă aer-sol” pentru a efectua operațiuni de lovituri aeriene și de „apărare anti-război electronic” pentru a rezista bruiajului puternic rusesc, a explicat Sebastien Lecornu în octombrie.

Echipamentele au fost adăugate la baza aeriană Cazaux (sud-vest), în timp ce piloții și mecanicii sunt antrenați la baza Nancy, în estul Franței.

Mai multe țări au furnizat deja Kievului avioane de luptă americane F-16. Norvegia a livrat un prim lot de avioane F-16 din cele șase pe care le-a promis Ucrainei.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,74
Cer fragmentat
Umiditate:69 %
Vint:5,66 m/s
Fri
0
Sat
-0
Sun
-0
Mon
0
Tue
0
Arhivă Radio Chișinău