Franța, al optulea stat UE care ratifică tratatul privitor la combaterea „luptătorilor teroriști străini”

  • 11 August 2017 10:28
Franța, al optulea stat UE care ratifică tratatul privitor la combaterea „luptătorilor teroriști străini”

Franța a ratificat joi tratatul Consiliului Europei menit să sancționeze “combatanții teroriști străini”, document adoptat în luna octombrie a anului 2015 în intrat în vigoare la data de 1 iulie 2017, informează France Presse, citat de Agerpres.

Textul este un protocol adițional la Convenția pentru prevenirea terorismului a Consiliului Europei, care adaugă la lista actuală a infracțiunilor un anumit număr de acte, printre care “participarea intenționată la un grup terorist, primirea de antrenamente pentru terorism, deplasarea în străinătate în scop terorist sau finanțarea și organizarea acestor călătorii”.

Parisul este ce-a de opta capitală europeană care a ratificat tratatul, pentru a cărui intrare în vigoare a fost nevoie de ratificarea a cel puțin șase state. Până joi documentul fusese ratificat de către Albania, Bosnia, Danemarca, Italia, Letonia, Monaco și Republica Moldova.

Consiliul Europei a solicitat guvernelor celor 39 de state membre să ratifice acordul cât mai cuând posibil.

”Pentru prima dată în dreptul internațional, avem un instrument care pedepsește penal primele pregătiri pentru acte de terorism”, declara în octombrie 2015 secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.

Sursa: Calea Europeana

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău