Franța a lansat un clip și un site antijihadist
-
29 Ianuarie 2015 15:19
Franța a lansat miercuri un clip și un site destinate să-i descurajeze pe potențialii jihadiști să se alăture grupurilor islamiste combatante în Siria și Irak, unde recrutorii ademenesc sute de occidentali folosind clipuri publicitare realizate în mod abil și rețelele de socializare, relatează Agerpres.Într-un montaj video rapid de două minute, un recrutor anonim îl…
Franța a lansat miercuri un clip și un site destinate să-i descurajeze pe potențialii jihadiști să se alăture grupurilor islamiste combatante în Siria și Irak, unde recrutorii ademenesc sute de occidentali folosind clipuri publicitare realizate în mod abil și rețelele de socializare, relatează Agerpres.
Într-un montaj video rapid de două minute, un recrutor anonim îl abordează pe Facebook pe un potențial jihadist observând interesul său față de conflictul sirian și întrebându-l dacă ar vrea să se alăture prietenilor care luptă ''acolo''.
Sunt arătate apoi o serie de declarații de recrutare jihadiste, suprapuse cu imagini cu militanți islamiști jubilând, care sunt apoi contrazise de declarații ''în realitate'', puse peste imagini cu execuții, crucificări, copii în suferință și femei plângând.
''Ei îți spun: 'Sacrifică-te de partea noastră și vei apăra o cauză nobilă'. În realitate, vei descoperi iadul pe pământ și vei muri singur, departe de casă'', se poate citi în declarații.
Clipul a fost postat pe un site nou (www.stop-djihadisme.gouv.fr), ce oferă informații pentru părinții îngrijorați că s-ar putea ca și copiii lor să adere la jihadism, incluzând un număr de telefon fără taxă la care pot suna pentru a discuta cu specialiști pe probleme de îndoctrinare.
Eforturile finanțate de guvernul francez survin ca urmare a unor inițiative americane similare, ce includ un clip și profilul de Twitter #ThinkAgainTurnAway, care are peste 20.000 de adepți și care publică periodic istorisiri împotriva Statului Islamic.
Ele reprezintă un aspect al unei campanii franceze mai ample de preîntâmpinare a unor atacuri și de contracarare a ideologiei jihadiste, după ce 17 persoane și trei atacatori islamiști au fost uciși într-o serie de atentate la începutul lunii ianuarie.
Guvernul francez estimează la circa 1.200 numărul persoanelor implicate în mediile jihadiste, cu sute de persoane care au călătorit în Siria și Irak, mai multe decât au plecat din oricare altă țară occidentală.
Un program pilot având drept scop să-i oprească pe tineri să plece în Siria a fost lansat la sfârșitul anului trecut.
Guvernul francez a însărcinat, de asemenea, un grup reprezentând victimele atacurilor teroriste să combată recrutarea de jihadiști în închisori.