Franco Frattini, noul reprezentant OSCE pentru Transnistria crede că reconcilierea ar fi imposibilă fără Rusia

  • 12 Ianuarie 08:54
Franco Frattini, noul reprezentant OSCE pentru Transnistria crede că reconcilierea ar fi imposibilă fără Rusia

Noul reprezentant special al OSCE pentru Transnistria este cunoscutul politician Franco Frattini, fost ministru italian de Externe și fost vicepreședinte al Comisiei Europene. Într-un interviu pentru agenția rusească RIA „Novosti”, el a declarat că are încredere în contribuția pozitivă a Moscovei la reglementarea conflictului transnistrean, fără de care realizarea acordului de reconciliere nu ar fi posibilă.

„Eu am dezvoltat relații foarte bune și testate în timp cu autoritățile ruse, care vor juca, fără îndoială, un rol fundamental în reglementarea transnistreană. La timpul respectiv, în calitate de comisar european, eu am făcut multe şi pentru Republica Moldova, am lucrat pentru apropierea acestei țări de Uniunea Europeană, în special cu privire la aspectele legate de vize. Eu cred că acest lucru mă va ajuta să contribui la rezolvarea acestui dosar complex, unde o mulțime de probleme au rămas nerezolvate", a spus Frattini.

În acest sens, reprezentantul special al OSCE și-a exprimat speranța că în viitorul apropiat va avea convorbiri telefonice și contacte directe cu reprezentanții ruși, inclusiv cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, pe care el l-a numit prietenul său.

Frattini a atras atenția, de asemenea, asupra actualei crize instituționale, provocate de dezacordurile grave asupra prerogativelor guvernului și ale președintelui Republicii Moldova.

„Repet, în reglementarea conflictului transnistrean, este foarte importantă contribuția părții ruse, care - sunt sigur - va continua să fie pozitivă, dar este la fel de importantă pentru depășirea crizei instituționale, care a apărut în Republica Moldova. Dacă avem de-a face cu un guvern în acţiune, dar, în același timp, şi cu un președintele care se află într-o situație dificilă, complică foarte mult sarcina noastră. Mai ales că, după cum știu, actualul președinte al republicii are relații bune cu Moscova", afirmă oficialul italian, citat de Rador.

Amintim că o reuniune a subcomitetului privind conflictele din statele membre al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care își va începe lucrările luni, pe 15 ianuarie, la Paris. În cadrul acesteia este programată o întâlnire a noului vicepremier pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, și reprezentanții administrației separatiste de la Tiraspol, care vor participa pentru prima dată oficial la un eveniment organizat de Consiliul Europei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chişinău
23 °C
Nori împrăștiați
Umiditate:46 %
Vint:4,6 m/s
Mar
19 °C
Mie
19 °C
Joi
20 °C
Vin
23 °C
Sâm
20 °C

Curs oficial BNM 29 Mai 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6728 -0.0616
USD 16.8771 0.0237
RON 4.2434 -0.0202
UAH 0.6459 0.0016
RUB 0.2706 -0.0015
Arhivă Radio Chișinău