FOTO/VIDEO | Contrabandiști cu țigări din Transnistria în Uniunea Europeană, reținuți de poliție
-
18 Mai 2019 16:16
O grupare formată din șapte persoane, care se ocupau de contrabandă de țăgări fără timbre de acciz în proporții deosebit de mari a fost deconspirată de poliție. Doi dintre aceștia au fost reținuți, în urma unei operațiuni organizate de ofițerii Direcției investigarea fraudelor economice a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei ai Departamentului de Poliție din muniniciul Chișinău.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției, prejudiciul cauzat de acest grup este de peste 3,6 milioane de lei.
Dacă se va dovedi vinovăția suspecților, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 4 la 8 ani.
Membrii grupării, cu vârsta cuprinsă între 22 și 43 de ani, toți locuitori ai municipiului Chișinău, își desfășurau activitatea ilegală în locuri special amenajate atât în Capitală, cât și în alte localități ale țării.
Aceștia treceau peste frontiera Republicii Moldova mărfurile de comun acord cu reprezentanții diferitor companii care au ca gen de activitate producerea și realizarea tutunului fermentat și articolelor de tutungerie. Îndeosebi, este vorba de companiile aflate în regiunea transnistreană. Aceștia cumpărau produse de tutungerie pe care săptămânal le aduceau în Moldova de peste Nistru.
Pe 16 și 17 mai curent polițiștii au descins la 12 adrese. Astfel, au reținut în flagrant, în masivul forestier din apropierea localității Frumușica un automobil de model „Volkswagent T4”, două „Mercedes Sprinter”, în timp ce transportau țigarete din regiunea Transnistreană în mun. Chișinău.
În momentul reținerii suspecții au opus rezistență. Mai mult ca atât, mijloacele de transport urmărite, fiind escortate de alte automobile, care asigurau traseul pentru a evita stoparea acestora de către organele de poliție, intenționat tamponau automobilele angajaților de poliție pentru a bloca și a crea impedimente la reținerea acestora.
În urma perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate 329 cutii ceea ce constituie 164 500 pachete și 3 290 000 țigarete de marca „Marble” fără timbre de acciz. Prejudiciu cauzat se ridică la 3 619 000 lei.
La fel au fost depistate și ridicate mijloacele de transport folosite de către suspecți la comiterea infracțiunii (plăcuțe cu numere de înmatriculare străine, telefoane mobile, tablete, tehnică specială „night vision”, scule improvizate pentru stoparea/deteriorarea automobilelor).
Totodată, în cadrul perchezițiilor, au fost depistate și ridicate peste 500 000 lei, înscrisuri de tip ciornă, telefoane mobile. De asemenea, au fost reținute două persoane, fiind plasați în izolatorul de detenție provizorie a DP mun. Chișinău.