FOTO, VIDEO | Cel mai înalt pod din lume a fost inaugurat. Construit în mai puțin de patru ani, reduce timpul de călătorie de la două ore la două minute

  • 02 Octombrie 13:38
FOTO, VIDEO | Cel mai înalt pod din lume a fost inaugurat. Construit în mai puțin de patru ani, reduce timpul de călătorie de la două ore la două minute
Podul Marelui Canion Huajiang. FOTO: Yang Wenbin / Xinhua News / Profimedia

Prezentat în China ca un „miracol al infrastructurii”, podul este conceput pentru a stimula turismul și creșterea economică într-una dintre cele mai puțin dezvoltate regiuni ale țării, scrie NBC.

Cel mai înalt pod din lume a fost inaugurat duminică în China, detronând un alt pod din China, ba chiar unul din aceeași provincie, transmite HotNews

Podul Marelui Canion Huajiang se înalță la aproximativ 620 de metri deasupra unui râu și a unui defileu din provincia Guizhou, din sudul Chinei.

Prin comparație, podul este cu 289 de metri mai înalt decât viaductul Millau din Franța.

Potrivit presei chineze, noul pod din Guizhou stabilește și un record ca fiind cel mai lung pod din lume într-o regiune montană, cu o lungime de 1.400 de metri.

Prezentat în China ca un „miracol al infrastructurii”, podul este conceput pentru a stimula turismul și creșterea economică într-una dintre cele mai puțin dezvoltate regiuni ale țării.

Mega-proiectul, finalizat în trei ani și opt luni, va reduce timpul de călătorie între cele două maluri ale canionului de la două ore la două minute și va conecta principalele atracții turistice, au declarat oficialii.

Podul are un lift de sticlă de mare viteză care poate transporta vizitatorii la o cafenea situată la 792 de metri deasupra râului. Vizitatorii pot încerca, de asemenea, bungee jumping sau se pot plimba pe pasarela de sticlă la 579 de metri înălțime.

Provincia Guizhou, care are o populație de aproximativ 40 de milioane de locuitori, a beneficiat în ultimele decenii de o campanie de infrastructură, ca parte a eforturilor declarate ale guvernului chinez împotriva sărăciei.

În prezent, are peste 32.000 de poduri finalizate sau în construcție, comparativ cu aproximativ 2.900 în anii 1980.

Guizhou găzduiește, de asemenea, cel de-al doilea pod ca înălțime din lume, Podul Duge, inaugurat în 2016.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:68 %
Vint:3,09 m/s
Fri
11
Sat
14
Sun
12
Mon
11
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău