Fiind o armă al cărui principal rol era acela al mobilității și rapidității, cavaleria și-a păstrat atât misiunile ei specifice de luptă călare, cât și un rol ce înainte de război fusese mai puțin studiat – și anume lupta pedestră. Acest rol, deși cu un secol în urmă, era propriu unor anumite specializări ale cavaleriei, în timpul la care facem acum referire, tinde să se generalizeze, transformând cavaleristul într-un infanterist ce ajunge la locul luptei călare iar apoi luptă pe jos, folosind mai mult armamentul de foc în detrimentul celui alb.

Din punct de vedere al organizării, cavaleria română se împărțea în regimente de roșiori, regimente de călărași și un regiment de escortă. Această organizare venea în urma legiuirilor militare date în 1868 și 1872, în care era creată o cavalerie permanentă, formată din regimentele de roșiori și escadroanele de jandarmi călări, ce mai târziu vor forma Regimentul de Escortă, unitate cu scop de pază și escortare a persoanei regelui, și o cavalerie teritorială formată din regimentele de călărași, ale căror escadroane (unitate tactică echivalată cu compania) erau o parte permanente și o parte efectuau serviciul „cu schimbul”. Acest serviciu presupunea faptul că militarii recrutați efectuau serviciul prin rotație, fiind lăsați, în restul timpului, la vetrele lor.

În ceea ce privește uniforma, aceasta păstrează modelul general al ținutelor devenite uniforme pentru toată armata. Culoarea generală este tot gri-verzui-albăstrui, iar capela cu clape și ciocuri, vestonul și mantaua sunt la fel ca la infanterie. Cifra regimentară era purtată la coifură și epoleți. Pantalonii, pe de altă parte, sunt diferiți. Începând din 1912, aceștia erau de culoare gri-negru, iar din 1916, de aceeași culoare cu vestonul. Din acest motiv, în timpul războiului au fost purtate ambele modele. Aliura generală era de pantalon pană purtat cu cizme de piele neagră, cu pinteni și rozetă pe carâmb, în partea frontală superioară. Totodată, în decursul războiului, s-au mai folosit și bocanci înalți cu carâmb până sub genunchi sau cu jambiere de aceleași dimensiuni.

Pentru cavalerie, problema culorii de armă, prezentă la petlițe și paspoale, este una ce necesită o discuție un pic mai dezvoltată. După cum spuneam și mai sus, avem de-a face cu trei categorii de unități. Roșiorii, la momentul 1871 când se înființează al doilea regiment, aveau culori diferite la flama căciulii sau petlițe. La intrarea în Primul Război Mondial avem 11 regimente de roșiori, fiecare cu culoarea distinctivă, culoare ce se regăsește pe petlițele și paspoalele fiecărui regiment. Acestea erau: galben pentru Regimentul 1, alb – Reg. 2, verde – Reg. 3, albastru deschis –  Reg. 4, verde deschis – Reg. 5, albastru închis – Reg. 6, maro – Reg. 7, mov – Reg. 8, roz – Reg. 9, gri – Reg. 10, bordo-cărămiziu – Reg. 11.

Călărașii purtau aceeași uniformă dar culoarea distinctivă era roșul, iar petlița era roșie cu paspol (mărginire) negru. Regimentul de Escortă purta culoarea distinctivă negrul. În plus acesta avea în dotare coif cu țui din metal alb cu elemente din alamă galbenă și eghileți galbeni.

În ceea ce privește echipamentul și armamentul, cavaleriștii purtau centura cu cartușiere, dar nu purtau baionetă, ci sabie, iar arma era carabina Mannlicher md. 1893. În plus, linia I a regimentului de roșiori purta și lănci în vârful cărora se găseau flamuri, adică stegulețe tăiate în unghi la capătul liber. Acestea, pentru roșiori, aveau în jumătatea superioară, culoarea distinctivă a regimentului iar în partea inferioară, culoarea roșu.