FOTO | Ultimul lot de pesticide din raionul Ungheni a fost evacuat pentru a fi distrus în Polonia

  • 22 Iunie 2018 18:41
FOTO | Ultimul lot de pesticide din raionul Ungheni a fost evacuat pentru a fi distrus în Polonia

Ultimul lot din cele peste 80 de tone de pesticide colectate din localitățile raionului Ungheni pe parcursul anilor 2004-2008 și depozitate în satul Zagarancea, a fost încărcat vineri, 22 iunie, de militarii din cadrul Ministerului Apărării și urmează să fie trimis pentru distrugere spre Polonia.

Este penultimul lot din cele aproape 1300 de tone de substanțe chimice adunate în 15 depozitate pe teritoriul R. Moldova în cadrul proiectului “viață sigură fără deșeuri de pesticide” în cadrul unui proiect inițiat de România și NATO în anul 2003. O ceremonie festivă pentru a marca acest eveniment a fost organizată în centrul orașului Ungheni. 

Primarul comunei Boghenii Noi Gheorghe Filipovici este de părere că satul pe care îl conduce a fost cea mai afectată localitate din raionul Ungheni de stocurile de pesticide rămase într-un depozit construit la sfârșitul anilor '70 la care oricine ar fi avut acces.

„Avem un șir de copii bolnavi, copii de clasa întâi bolnavi de leucemie am câțiva în sat. Nimeni nu poate să dea un verdict legat de cauză. Cauza însă e unica. E din cauza apei contaminate. Avem o situație în care din numărul celor 40 de fântâni apa la doar una este, să spunem aproape bună. În cazul celorlalte am depistat în fântânile afectate mai grav, un pesticid care în anii 80 se folosea la stropitul livezilor. Am fost nevoit să curăț 15 fântâni cu pompe. Măcar s-a neutralizat mirosul pentru că fierbeai apa și nu puteai să mănânci.”

La evenimentul prin care s-a marcat transportarea ultimului camion de substanțe toxice de pe teritoriul raionului Ungheni a participat ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, reprezentanți ai ambasadelor Poloniei și Ucrainei, administrației locale, primari și locuitori ai satelor din care au fost colectate aceste pesticide.

Potrivit ambasadorului Daniel Ioniță, contribuția României în acest proiect în valoare totală de 2,2 milioane de euro, este de 650 de mii de euro.

„Este penultimul depozit evacuat din cele 15 organizate pe teritoriul R. Moldova. Mă bucur că proiectul este util pentru toți locuitorii și pentru mediu înconjurător. Aceste pesticide au reprezentat o provocare uriașă la adresa sănătății și vieții tuturor locuitorilor R. Moldova.”

Substanțele toxice sunt o moștenire din perioada sovietica fiind folosite pe vremuri in agricultură. După destrămarea URSS și dispariția așa numitelor colhozuri pesticidele au rămas nesupravegheate pe câmpuri  sau în gospodarii, la îndemâna oricui. Adevărate arme chimice împotriva populației, spun specialiștii. Ultimul camion cu pesticide din R.Moldova va fi încărcat pentru a fi trimis spre Polonia, țară parteneră în proiect, pe 28 iunie, din depozitul de la Sângerei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,4
Ploaie ușoară
Umiditate:86 %
Vint:1,54 m/s
Wed
12
Thu
8
Fri
7
Sat
8
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău