FOTO/VIDEO | Sute de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Iași pentru a participa la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie

  • 24 Ianuarie 2020 11:02
FOTO/VIDEO | Sute de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Iași pentru a participa la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie

La 24 ianuarie este sărbătorită în întreaga țară, Ziua Unirii Principatelor Române. În acest an se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acesta a fost considerat primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Senatul României a adoptat la 2 iunie 2014, proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare națională.

Iașiul a devenit centrul de interes al întregii țări, urmând a găzdui o serie de manifestări dedicate Unirii Principatelor Române, la acestea fiind așteptați să participe președintele României, Klaus Iohannis, prim – ministrul Ludovic Orban, ambasadori, parlamentari, primari și alte personalități.

În jurul orei 10:00, sute de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Iași pentru a participa la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie.

FOTO/VIDEO | Sute de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Iași pentru a participa la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie

FOTO/VIDEO | Sute de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Iași pentru a participa la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie

FOTO/VIDEO | Sute de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Iași pentru a participa la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie

FOTO/VIDEO | Sute de persoane s-au adunat în Piața Unirii din Iași pentru a participa la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie

foto: Radio România Iași

Programul manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române:

ora 11.30 – Concert de muzică populară „Noi suntem români” – partea I
ora 13.00 – Manifestările oficiale:
• Te Deum: Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Episcopia Romano-Catolică de Iași
• Discursurile oficialităților centrale și locale
• Depunerea de coroane la Ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza
• Parada militară
• Hora Unirii

ora 14.15 – Concert de muzică populară „Noi suntem români” – partea a II-a (Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriș, Margareta Clipa, Laura Lavric, Ștefan Pintilii, Ansamblul de dansuri „Mugurelul” al USAMV Iași)

Masa populară: ceai, vin fiert, plăcinte moldovenești.

Ora 14,30, la Biserica ‘Sfinții Trei Ierarhi’, va fi oficiată o slujbă de pomenire urmată de depuneri de coroane și jerbe de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Ziua aniversară se va încheia la ora 17.00, când la Muzeul Municipal „Regina Maria” va avea loc Colocviul „Ocrotirea patrimoniului mobil și imobil în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza”.

La aceste evenimente vor participa și delegați ai MP UNIREA de la Chișinău, Valeriu Munteanu, președinte al USB, Valeriu Saharneanu și Oleg Bodrug vicepreședinți PPR. La ora 14.00 membrii MPU, prezenți la Iași vor participa și ei la Congresul de constituire al partidului unionist AUR.

Tot pe 24 ianuarie, la București, va avea loc Convenția Românilor de Pretutindeni.

Delegația MP UNIREA, formată din președintele PL Dorin Chirtoacă, Tatiana Potîng, președinte interimar al PPR, Ion Varta și Valentina Meșină participă la acest eveniment alături de cei peste 300 de reprezentanți ai diasporei românești, precum și români proveniți din comunitățile istorice și din Republica Moldova.

video: Dorin Chirtoacă/facebook

Convenția Românilor de Pretutindeni este cea mai mare reuniune a românilor din întreaga lume, la care vor participa reprezentanți ai Parlamentului României, ai Parlamentului European, ai Guvernului României, ai Academiei Române, ai societății civile și ai mass-media.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău