Primăvara la Ateneu. Concert simfonic de Mărțișor susținut la București și Chișinău

  • 26 Februarie 2023 11:25
Primăvara la Ateneu. Concert simfonic de Mărțișor susținut la București și Chișinău

Publicul iubitor de muzică clasică de pe ambele maluri ale Prutului este așteptat la un concert extraordinar care va avea loc la Ateneul Român din București, la 1 martie, începând cu ora 19,00, urmând ca pe 5 martie să fie prezentat și la Sala cu Orga din Chișinău, scrie Radio Chișinău.

Astfel, cele două instituții vor deveni un spațiu în care muzica anunță primavara. Artiștii care urcă pe scenă sunt instrumentiștii Orchestrei Simfonice a Filarmonicii ”George Enescu”, conduși de dirijorul de origine basarabeană Yuri Botnari, muzician cu o vastă carieră internațională.

Alături de el va evolua violoncelistul Andrei Ioniță, unul dintre cei mai apreciați artiști români din tânăra generație, câștigător al marelui Concurs Internațional Ceaikovski în 2015 și posesor al unui talent interpretativ ieșit din comun, care i-a atras admirația și aplauzele pe scene de prestigiu din întreaga lume.

Primăvara la Ateneu. Concert simfonic de Mărțișor susținut la București și Chișinău

Programul se deschide cu „Jocuri românești” de Sabin Păutza, binecunoscutul compozitor româno-american care aniversează vârsta de 80 de ani, continuă cu Concertul nr. 1, în la minor, pentru violoncel și orchestră, op. 33, de Camille Saint-Saëns, o partitură de mare virtuozitate și expresivitate romantică, și se încheie cu una dintre cele mai spectaculoase și îndrăgite creații pentru orchestră, Simfonia nr. 5, în mi minor, op. 64, de Piotr Ilici Ceaikovski.

Primăvara la Ateneu. Concert simfonic de Mărțișor susținut la București și Chișinău

Cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica, concertul simfonic va fi mai apoi prezentat, pe 5 martie, la Sala cu Orgă din Chișinău.

Primăvara la Ateneu. Concert simfonic de Mărțișor susținut la București și Chișinău

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
16,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Thu
16
Fri
20
Sat
22
Sun
23
Mon
25
Arhivă Radio Chișinău