FOTO | Palatul Elisabeta a găzduit o seară dedicată R. Moldova, organizată de Familia Regală a României
-
13 Iunie 09:50
Ieri, 12 iunie, Palatul Elisabeta de la București a găzduit Seara dedicată Republicii Moldova, la care Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Consort au invitat reprezentanți din toate domeniile, de toate profesiile, de toate vârstele și din toate confesiunile care trăiesc în țara-soră. A fost, de asemenea, o ocazie pentru a afirma sprijinul Coroanei Române acordat aspirațiilor Republicii Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană și pentru construirea unui viitor stabil, prosper, liber și democratic pentru generațiile care vor urma. La eveniment a participat ASR Principesa Sofia.
Potrivit Familiei Regale a României, la eveniment au fost prezenți peste 1.000 de români din toate colțurilele țării și de peste Prut. Au luat parte la seara regală ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, demnitari care reprezentau instituțiile Statului din ambele țări, membri ai Academiei Române și ai Academiei de Științe a Republicii Moldova, înalți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ambasadori străini și membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, personalități din domeniile educației, economiei, științei, agriculturii, muzicii, sportului și artelor plastice, precum și organizații, fundații și asociații atât din România, cât și din Republica Moldoava.
Familia Regală a mai menționat că la seara dedicată Republicii Moldova au fost militari din Brigada 30 Garda „Mihai Viteazul” și Cavaleria Jandarmeriei Naționale.
De asemenea, publicul „a fost încântat cu un valoros repertoriu muzical” interpetat de Corul Tronos al Patriarhiei Române și de Corul de tineret din orașul Bălți.
La eveniment au mai participat furnizori regali și apreciați producători din Republica Moldova, care au tratat pe musafirii Familiei Regale cu produsele companiilor lor.