FOTO | O femelă de bizon alb s-a născut la grădina zoologică din Belgrad
-
30 Mai 2018 16:53
O femelă de bizon alb, botezată Dusanka, s-a născut la grădina zoologică din Belgrad, un eveniment rar considerat un semn bun în legendele amerindiene.
Puiul s-a născut luni, a precizat pentru AFP medicul veterinar al grădinii zoologice, Jozef Ezvedj, care a adăugat că nu are cunoștință de existența unui alt bizon alb născut în Europa.
Foto: (c) Darko Vojinovic/AP
Dusanka a moștenit genele tatălui ei, Jovan, un bizon alb importat din Statele Unite în 2007.
Nașterea unui bizon alb este un fenomen rar, legat de o genă recesivă. Pentru multe populații amerindiene, nașterea unui bizon alb, în special a unei femele, are o mare importanță simbolică.
Foto: (c) Darko Vojinovic/AP
Nașterea unui bizon alb din Wisconsin în 1994 a suscitat un viu interes în Statele Unite. În 2005, o naștere similară a fost anunțată la o fermă din nord-vestul Canadei.
Sursa: Agerpres

