FOTO | IGSU a desfășurat cel de-al cincilea Atelier de lucru în cadrul Proiectului Transfrontalier SMURD-2
-
10 Februarie 2023 11:00
În perioada 6-10 februarie 2023, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, a organizat și desfășurat cel de-al cincilea Atelier de lucru „Pentru revizuirea Planului comun de intervenție și a procedurilor asociate și identificarea noului tip de riscuri în zona eligibilă”, implementat în cadrul Proiectului Transfrontalier SMURD-2, derulat în baza Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 al Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al IGSU.
În cadrul evenimentului, au participat peste 35 de reprezentanți din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciul Vamal, Autoritatea Aeronautică Civilă, Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112, IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Ministerul Sănătății, Institutul de Medicină Urgentă, dar și partenerii din România: Inspectoratul General al Aviației al României, și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași, Serviciul de Telecomunicații Speciale, care au lucrat în grupuri de lucru mixte pentru Revizuirea și Actualizarea Anexelor din Planul comun de intervenție și a procedurilor asociate și identificarea tipului de riscuri noi în zona eligibilă.
Documentul revizuit va oferi flexibilitate în ceea ce privește managementul și coordonarea intervenției comune moldo-române, respectiv realizarea unui răspuns gradual care presupune alocarea în comun a resurselor în funcție de tipul de risc și amploarea manifestării acestuia.
Versiunea actualizată a Planului, urmează să fie testat de părțile moldo-române în cadrul Exercițiului comun de teren, planificat pentru desfășurare în vara anului 2023 cu participarea salvatorilor și experților din Republica Moldova și celor din România.