IGSU: 65 de intervenții ale salvatorilor după ploile abundente de sâmbătă. Sute de gospodării au fost inundate (FOTO)

  • 07 Iunie 09:23
IGSU: 65 de intervenții ale salvatorilor după ploile abundente de sâmbătă. Sute de gospodării au fost inundate (FOTO) Sursa foto: Facebook/IGSU

Precipitațiile abundente de ieri, 6 iunie, au provocat inundații, blocaje de drumuri și pagube în multe zone ale țării, fiind necesare 65 de intervenții ale salvatorilor și pompierilor. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cele mai afectate zone au fost în raioanele Ialoveni, Strășeni, Drochia, Telenești, Soroca, Rezina și Sîngerei, precum și în municipiul Chișinău și orașul Durlești.

Potrivit IGSU, cele mai afectate au fost localitățile din raionul Ialoveni. În comuna Gangura, un sector de drum de aproximativ opt kilometri a fost afectat, iar circa 100 de gospodării au fost inundate. În satele Puhoi și Țipala au fost înregistrate acumulări masive de apă, inundarea unor gospodării și blocarea unor drumuri locale. Salvatorii au tractat șapte vehicule, inclusiv trei microbuze. La Puhoi, autoritățile locale au convocat de urgență Comisia pentru Situații Excepționale, fiind mobilizată tehnică pentru evacuarea nămolului și restabilirea accesului rutier.

Intervenții au avut loc și în raionul Strășeni, unde mai multe localități au fost afectate de acumulări de apă în gospodării și locuințe. În municipiul Strășeni și în satul Vorniceni au fost efectuate lucrări de pompare a apei, iar în satul Greblești alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă parțial și ulterior restabilită.

În satul Gribova, raionul Drochia, aproximativ 20 de gospodării au fost afectate de scurgerile de apă de pe versanți. Totodată, în raionul Telenești au fost inundate locuințe și subsoluri, fiind necesare intervenții pentru evacuarea apei din mai multe gospodării și blocuri locative.

Probleme au fost semnalate și în raioanele Soroca, Rezina, Sîngerei și Basarabeasca, unde au fost inundate gospodării, blocate drumuri și afectată circulația rutieră. În municipiul Chișinău și orașul Durlești, mai multe artere importante au fost acoperite de apă, iar traficul s-a desfășurat cu dificultate.

Pe parcursul nopții, IGSU a prepoziționat forțe și mijloace în localitățile aflate în avalul râului Botna pentru monitorizarea situației și acordarea sprijinului necesar autorităților locale. Potrivit salvatorilor, nivelul apei este în scădere în localitățile Puhoi și Homuteanovca, iar riscurile iminente au fost înlăturate.

 

IGSU precizează că, în urma fenomenelor meteorologice din ultimele zile, nu au fost înregistrate persoane decedate sau traumatizate. Situația rămâne monitorizată permanent, iar echipele de intervenție continuă lucrările de evaluare a pagubelor, pompare a apei și restabilire a infrastructurii afectate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
17,18
Nori împrăștiați
Umiditate:83 %
Vint:1,68 m/s
Wed
22
Thu
23
Fri
22
Sat
18
Sun
18
Arhivă Radio Chișinău