FOTO | Elevii de la Sărata Veche își vor forma competențe pentru o viitoarea carieră, într-un Centru deschis pe bani din UE
-
18 Septembrie 2019 16:25
Un Centru pentru pregătire vocațională a fost lansat astăzi în satul Sărata Veche, raionul Fălești. Centrul a fost lansat în cadrul proiectului ”Viitorul de mâine depinde de activitatea de astăzi” implementat de către Asociația Obștească ”Viitorul” din Sărata Veche, cu suportul financiar al Uniunii Europene.
Centrul de pregătire Vocațională va oferi pentru aproximativ 190 de copii supraveghere, instruire și un program de dezvoltare personală în afara orelor de studii și va promova incluziunea socială a copiilor din familii social-vulnerabile. Centrul va diminua riscul plasării acestor copii în instituții rezidențiale contribuind la îmbunătățirea calității vieții lor.
Centrul dispune de spații pentru educația non-formală combinată cu pregătirea vocațională, iar elevii vor avea posibilitatea de a-și forma competențe necesare pentru o carieră profesională. Programul educațional va oferi resurse și instrumente pentru ca elevii să-și îmbunătățească abilitățile tehnice, practice și sociale și să se integreze cu succes pe piața muncii.
”Acest proiect este o oportunitate de a ne pregăti pentru viață, contribuind la ghidarea noastră în carieră și formarea deprinderilor pentru viitoarea profesie. De asemenea, vom avea posibilitatea să petrecem timpul după ore util și plăcut”, a declarat Vlad Morea, elevul clasei a VIII-a.
Centrul deține spații funcționale, ateliere de lucru precum: prelucrarea lemnului, arta culinară, atelier de fotografie și robotică; atelierele sunt gestionate de către specialiști în domeniu. Fiecare atelier va fi frecventat de către cel puțin 30 de copii, activitățile fiecărui atelier desfășurându-se de 2 ori pe săptămână, cu o durată de 2 ore.
”Activitățile din cadrul proiectului vor ajuta copiii să-și identifice abilitățile și preferințele, contribuind la creșterea încrederii în sine. Noi, părinții, vom fi mai siguri știind că micuții noștri sunt antrenați după ore în activități ce vor contribui la dezvoltarea lor personală”, a declarat Ina Maciura, președinta Asociației Părinților din Sărata Veche.
Costul total al proiectului constituie 58 898 de Euro, dintre care 80 la sută sunt oferiți de către Uniunea Europeană și Fundația Soros-Moldova, în timp ce 20 la sută reprezintă contribuția partenerilor de implementare: Gimnaziul ”Grigore Vieru” din Sărata Veche și Primăria comunei Sărata Veche.
”Ceea ce își dorește Delegația Uniunii Europene prin finanțarea proiectelor de acest gen este să facem un viitor mai bun pentru cei de acasă, a declarat Victoria Neaga, manager de proiect al Delegației Uniunii Europene. În acest sens este foarte importantă cooperarea dintre societatea civilă, autoritățile publice locale și donatori”.
”Centrul vocațional deschis astăzi creează oportunități de viitor, a menționat Petru Culeac, directorul executiv al Fundației Soros-Moldova. Aceste schimbări nu se vor simți imediat, ci peste 10 – 15 ani, când tinerii care vor participa la atelierele Centrului își vor aminti unde au învățat curiozitatea, unde au căpătat dorința de a cunoaște mai multe, unde au prins bazele roboticii, artei de prelucrare a lemnului sau alte lucruri pe care le vor învăța aici. Fundația Soros-Moldova întotdeauna a fost dedicată susținerii proiectelor ce vizează tinerii, întrucât credem că prin educație vom ajunge la acel viitor despre care s-a pomenit mai devreme”.
Asociația ”Viitorul” este una din cele 33 de organizații câștigătoare de granturi în cadrul proiectului ”Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități.