FOTO | Daruri din partea României pentru elevii de la gimnaziul din Dănceni

  • 02 Septembrie 2022 14:16
FOTO | Daruri din partea României pentru elevii de la gimnaziul din Dănceni

Peste o sută de elevi din clasele primare care își fac studiile la Gimnaziul ”Alexandrina Rusu” din localitatea Dănceni, Ialoveni, au primit astăzi câte un ghiozdan cu rechizite și cărți. Donația, este parte a unui amplu proiect „Cutia școlarului. Cărți și rechizite pentru copiii din Republica Moldova”, organizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. La evenimentul de donare a cutiilor școlare a participat Președinta Senatului României, Alina Gorghiu, secretarul de stat în Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, Ambasadorul României la Chișinău Cristian Leon Țurcanu, parlamentari de pe ambele maluri ale Prutului și oficiali locali, transmite Radio Chișinău.

Pentru 108 copii care își fac studiile la gimnaziul din Dănceni astăzi a fost zi de sărbătoare. Aceștia au primit în dar ghiozdane și rechizite școlare. România pune accent pe educație și prin aceste acțiuni se încearcă încurajarea copiilor să frecventeze școala, a subliniat Adrian Dupu, Secretarul de Stat în Departamentul pentru Relația cu Rep. Moldova, inițiatorul proiectului „Cutia școlarului. Cărți și rechizite pentru copiii din Republica Moldova”.

”Știu că este foarte important la vârsta voastră să vă jucați, dar la fel de important este să și învățați bine pentru că țara, raionul vostru, are nevoie de oameni care să ducă mai departe ceea ce conducătorii de astăzi încearcă să construiască”, se declarat Dupu.

Printre invitații la ceremonie a fost și Președinta Senatului României, Alina Gorghiu.

E un moment aparte, nu are legătură nici cu politica, nici cu viața aceasta agitată. Este un moment în care îți aduci aminte că ești om, că ai nevoie de bucuria lor ca să mergi mai departe. Pentru mine a fost un moment de încărcare. Mă bucur că am putut să aduc un strop de bucurie”, a menționat Gorghiu.

Prezent la eveniment Ambasadorul României la Chișinău Cristian Leon Țurcanu a salutat acest proiect și le-a urat elevilor o viață mai bună și succes în noul an școlar. 

”Mă uit la voi și parcă m-aș uita la copiii mei care au început ieri școala la Chișinău. Văd aceeași bucurie, aceeași emoție poate accesași supărare că s-a terminat vacanța. Dar școala nu trebuie să fie un chin, școala trebuie să fie o plăcere. Știu că nu se poate tot timpul dar trebuie să vă gândiți și în felul acesta. Școala vă învață foarte multe lucruri pentru viață.  Și  pe voi cu siguranță vă așteaptă o viață mai bună, construită de adulții din jurul vostru”, a spus ambasadorul

Președinta Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova-România, Veronica Rosca, a amintit despre anii 90 când a mers la școală, iar cartea românească lipsea din bibliotecile și școlile din Rep. Moldova:

„Noi nu aveam manuale. Nu aveam absolut nimic. Bibliotecile erau goale de carte în limba română. Acum, când văd aici din partea Guvernului Românei aceste daruri, mă bucur foarte mult. Din păcate, constat că mai mult de 30 de ani au trecut, dar noi avem foarte multă nevoie de prezență românească și avem nevoie de școală și carte românească aici în Rep. Moldova”, a declarat Roșca.

Donația de kit-uri educaționale pentru copii este foarte binevenită în special pentru familiile vulnerabile din localitate, a apreciat directoarea școlii din Dănceni, Maria Cordonean:

”Avem familii vulnerabile unde părinții au spus că nu reușesc să le cumpere copiilor rechizite pentru că nu au resurse financiare. De aceea cred că donația este binevenită. În cutie este literatură artistică care corespunde treptei gimnaziale și cu care fiecare elev din instituție își va completa biblioteca personală”, a spus Cordonean.

”Cutia Școlarului” este un nou proiect derulat în Rep. Moldova de către Departamentul pentru Relația cu Rep. Moldova din cadrul Guvernului României  în urma căruia mii de elevi din zeci de școli urmează să primească kit-uri educaționale formate din ghizdane, cărți și rechizite școlare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,63
Cer fragmentat
Umiditate:94 %
Vint:0,51 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău