FOTO | „Chișinău Arena” – lucrările de construcție au fost lansate cu mult fast de autoritățile moldovene

  • 14 Octombrie 2018 21:39
FOTO | „Chișinău Arena” – lucrările de construcție au fost lansate cu mult fast de autoritățile moldovene

Construcția complexului polivalent Chișinău Arena a fost lansată astăzi, la Stăuceni, în cadrul unei ceremonii la care au fost prezenți președintele Parlamentului, președintele companiei dezvoltatoare SUMMA, miniștri și  deputați, potrivit unor comunicate difuzate de mai multe instituții de stat.

”Am promovat proiectul unui complex polivalent modern pentru că numai printr-o investiție de asemenea amploare vom asigura condiții pentru pregătirea sportivilor de performanță, organizarea unor competiții internaționale și a evenimentelor culturale de rezonanță. Materializarea aspirațiilor noastre comune din ultimii 27 de ani este Chișinău Arena - cel mai ambițios proiect dezvoltat în Republica Moldova de la independență”, a declarat în deschiderea evenimentului președintele Parlamentului, Andrian Candu, citat de Serviciul de presă al Legislativului.

Președintele SUMMA, Selim Bora, susține că peste 12 luni construcția va fi finalizată.

Conform proiectului ”Chișinău Arena” va dispune de o arenă polivalentă cu o capacitate de peste 4,000 spectatori; o sală dedicată pentru antrenamente și evenimente mici; bazin olimpic; Aqua Park; Club de Tenis; piscină deschisă pe timp de vară, care se va transforma în patinoar în aer liber pe timp de iarnă; parcare modernă, cu o capacitate suficientă de a găzdui toți oaspeții.

Ideea complexului Arena Chișinău a fost anunțată în martie 2018 de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc, iar proiectul a fost prezentat tot atunci, la același briefing al PDM, de către președintele Parlamentului, Andrian Candu. El a spus că complexul va fi construit în baza unui parteneriat public-privat. În bugetul de stat sunt prevăzuți în acest sens 200 milioane  lei, iar restul mijloacelor vor fi acordate de un investitor privat.

Parlamentul a alocat pentru proiect 70 de hectare de teren în suburbia Chișinăului, la Stăuceni.

Dintre acestea, 10 hectare vor fi alocate pentru construirea complexului, iar restul de 60 de hectare vor fi folosite pentru dezvoltarea infrastructurii.

Numeroși politicieni, experți, dar și organizații ale societății civile au denunțat ideea construcției acestui complex polivalent, atât pentru cheltuieli exagerate pe fundalul veniturilor reduse ale majorității cetățenilor Republicii Moldova, pe care însă actuala guvernare le-ar folosi în scopuri propagandistice în ajunul alegerilor parlamentare, cât și pentru modul intransparent în care a fost selectați executorii proiectului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-0,76
Nori împrăștiați
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Tue
5
Wed
5
Thu
6
Fri
5
Sat
0
Arhivă Radio Chișinău