FOTO | Aproximativ 500 de profesori protestează în fața Guvernului

  • 28 Martie 2017 10:13
FOTO | Aproximativ 500 de profesori protestează în fața Guvernului

Aproximativ 500 de profesori și angajați din domeniul educației din toate raioanele R. Moldova protestează în fața Guvernului, cerând majorarea salariilor.

Amintim că sindicaliștii din educație au negociat cu Guvernul timp de două luni de la începutul acestui an, fără să se ajungă la un consens. Cea mai importantă solicitare este majorarea cu 50 la sută a salariilor pedagogilor. Ei mai cer egalarea salariilor personalului non-didactic la nivelul minimului de existență, precum și recalcularea anuală a pensiilor profesorilor încadrați în câmpul muncii. 

 

FOTO | Aproximativ 500 de profesori protestează în fața Guvernului

FOTO | Aproximativ 500 de profesori protestează în fața Guvernului

FOTO | Aproximativ 500 de profesori protestează în fața Guvernului

Sindicatele din domeniul educației au reluat protestele săptămâna trecută, când au avut loc două manifestații, una la Guvern și alta la Parlament. Protestatarii cer grevă generală în sistemul de învățământ, dacă guvernanții nu le vor îndeplini solicitările.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:50 %
Vint:3,09 m/s
Tue
12
Wed
12
Thu
8
Fri
8
Sat
7
Arhivă Radio Chișinău