Fotbal | Mourinho, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudă fiscală

  • 04 Septembrie 2018 18:58
Fotbal | Mourinho, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudă fiscală

Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester United, Jose Mourinho, a ajuns la o înțelegere cu justiția spaniolă, fiind condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudă fiscală, a anunțat ziarul El Mundo, citat de BBC.

Mourinho a primit de asemenea o amendă de 2 milioane de euro. Portughezul a fost acuzat că a obținut aproape 3,3 milioane de euro din drepturi de imagine nedeclarate pentru anii 2011 și 2012, când o antrena pe Real Madrid.

Mourinho a declarat anterior că a plătit toate impozitele.

Autoritățile spaniole au deschis această anchetă referitoare la Mourinho în iunie anul trecut. Reprezentanții lui Mourinho, Gestifute Media, au afirmat că tehnicianul a plătit impozite de peste 26 de milioane de euro pentru perioada 2010-2013, în care a locuit în Spania.

Printre numele mari ale fotbalului care au fost în vizorul justiției spaniole pentru fraudă fiscală sunt jucătorii Cristiano Ronaldo și Lionel Messi.

sursa: AGERPRES 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
30,18
Câțiva nori
Umiditate:42 %
Vint:4,51 m/s
Sat
23
Sun
25
Mon
28
Tue
29
Wed
30
Arhivă Radio Chișinău