Fotbal: FC Porto a refuzat să facă parte din proiectul Super Ligii
-
19 Aprilie 2021 19:00
Președintele clubului FC Porto, Pinto da Costa, a declarat luni că a fost contactat de fondatorii competiției Super League pentru a participa la aceasta, însă a refuzat oferta, scrie France Football, preluat de Agerpres.
''Am avut niște contacte informale cu unele cluburi care promovează proiectul Super Ligii europene, dar nu i-am acordat prea multă atenție. [...] Ca membru al UEFA, nu putem participa la nimic care să contravină regulilor Uniunii Europene și UEFA", a arătat Pinto da Costa.
El și-a exprimat îndoieli cu privire la viitorul unui astfel de proiect și spune că ''evenimentele organizate de UEFA vor fi cele oficiale''.
''Suntem în Liga Campionilor și sperăm să continuăm mulți ani", a afirmat el.
Înființarea unei Super Ligi, lansată de douăsprezece cluburi disidente, este o "propunere rușinoasă" a câtorva cluburi "mânate de lăcomie", "un scuipat în fața tuturor iubitorilor fotbalului", a reacționat luni președintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Președintele UEFA a reafirmat că fotbaliștii care joacă la cluburile fondatoare ale acestei ligi închise "vor fi excluși" de la competițiile internaționale, precum Cupa Mondială sau Campionatul European, și "nu vor putea reprezenta echipele lor naționale".
"Douăsprezece dintre cele mai mari cluburi europene anunță că au ajuns un acord pentru crearea unei noi competiții, 'The Super League', guvernată de cluburile fondatoare. AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid și Tottenham s-au unit în calitate de cluburi fondatoare", se poate citi într-un comunicat difuzat pe site-urile unora dintre aceste grupări.
Sursa:Agerpres