Fotbal: Casa lui Paolo Rossi, devalizată de hoți în timpul ceremoniei sale funerare

  • 13 Decembrie 2020 11:01
Fotbal: Casa lui Paolo Rossi, devalizată de hoți în timpul ceremoniei sale funerare

Domiciliul fostului fotbalist italian Paolo Rossi, campion mondial în 1982 cu "Squadra Azzurra", a fost spartă de hoți în timpul ceremoniei sale funerare, ce a avut loc sâmbătă la Vicenza, a anunțat agenția italiană de presă AGI, citată de AFP, preluat de Agerpres.

Soția fostului jucător, revenită de la ceremonie, a constatat că domiciliul său din apropiere de Florența a fost devalizat de hoți, conform agenției. Hoții au furat un ceas aparținând lui Paolo Rossi și bani.

Paolo Rossi și familia sa au domiciliul la Poggio Cennina, pe o colină din Val d'Ambra, unde fostul mare jucător avea o afacere de agro-turism și o fermă agricolă cu produse bio.

Toți fotbaliștii italieni au purtat banderole negre la meciurile de sâmbătă, în memoria lui Paolo Rossi, decedat miercuri la vârsta de 64 de ani.

Totodată, un minut de reculegere a fost păstrat pe stadioanele din țară, cu fotografii ale legendei fotbalului italian proiectate pe marile ecrane cu cuvintele "eroii nu mor niciodată" și "Ciao Paolo".

Campioni mondiali din 1982 și sute de fani au adus sâmbătă, la Vicenza, un ultim omagiu lui Paolo Rossi, eroul celui de-al treilea titlu cucerit de "Nazionale", cu ocazia unor funeralii încărcate de emoție în Italia.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
30,22
Ploaie ușoară
Umiditate:52 %
Vint:3,58 m/s
Tue
23
Wed
20
Thu
20
Fri
20
Sat
21
Arhivă Radio Chișinău