Fotbal: Berlusconi vinde clubul AC Milan
-
05 Iulie 2016 18:47
Președintele și patronul clubului AC Milan, Silvio Berlusconi, a declarat cu prilejul externării din spitalul unde a suferit o operație pe cord deschis că va vinde acțiunile sale unui grup de investitori chinezi care va permite grupării rossonera să revină în prim planul fotbalului italian, european și mondial, relatează EFE.''Ultima decizia a fost foarte importantă. Am decis…
Președintele și patronul clubului AC Milan, Silvio Berlusconi, a declarat cu prilejul externării din spitalul unde a suferit o operație pe cord deschis că va vinde acțiunile sale unui grup de investitori chinezi care va permite grupării rossonera să revină în prim planul fotbalului italian, european și mondial, relatează EFE.
''Ultima decizia a fost foarte importantă. Am decis să vând Milan cui este dispus să investească bani pentru a permite clubului să devină un protagonist în Italia, Europa și în lume. Am renunțat la cererile mele financiare, accept ceea ce mi s-a propus, fără a se lua în considerare valoarea mărcii Milan, dar doresc ca grupul chinez să accepte să investească în Milan cel puțin 400 milioane euro în următorii doi ani'', a declarat Berlusconi, 79 ani.
AC Milan a cucerit în era de 30 ani a lui Berlusconi 5 trofee în Liga Campionilor, 18 titluri naționale și 28 de trofee în total.
Fostul premier italian a fost internat la spitalul San Raffaele din Milano pe 7 iunie, la două zile după ce a suferit un atac de cord grav.
Sursa: Agerpres.ro