Fostul sportiv Ivan Șoltoianu a fost reținut. Acesta a pretins prin șantaj peste 5.000.000 lei de la un fost coleg deținut
-
11 Aprilie 2023 11:13
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, l-au reținut pe fostul sportiv Ivan Șoltoianu, care este bănuit pentru faptul că în timp ce era în penitenciar, începând din 2019, a pretins ilegal de la un alt deținut peste 5.000.000 lei, anunță Procuratura.
Victima este un bărbat cu vârsta de 45 de ani, din Chișinău, care-n perioada de debut a șantajului își ispășea pedeapsa pentru escrocherie, iar învinuitul – pentru omor. Șantajul, însă, a continuat și după eliberarea acestora din penitenciar, timp în care învinuitul îl amenința pe bărbat și familia sa cu cu violență fizică și cu moartea, de către membrii unor organizații criminale și de către conducătorii acestora din țară și de peste hotare.
Urmare a denunțului depus de către victimă, oamenii legii au descins cu percheziții la învinuitul cu vârsta de 55 de ani, după care l-au reținut; iar procurorii PCCOCS urmează să-i prezinte învinuirea, în vederea solicitării plasării lui în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
Menționăm, învinuitul are și statut de inculpat în dosarul agresiunii fizice a unui bărbat din sectorul Botanica din Chișinău, care-și plimba câinele, în martie 2022. Sentința pe acel dosar a fost contestată de procurorul PCCOCS, iar Curtea de Apel Chișinău urmează să se pronunțe. Investigarea bărbatului în acest dosar curent pentru șantaj continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.