Fostul procuror general al României este urmărit penal

  • 09 Februarie 2016 09:19
Fostul procuror general al României este urmărit penal

Fostul procuror general al României Tiberiu Nițu s-a prezentat, marți, 9 februarie, la DNA, fiind citat de procurori în dosarul în care este cercetat fostul vicepremier și ministru de interne Gabriel Oprea privind folosirea coloanelor oficiale.

Potrivit Agerpres, procurorii îi vor prezenta acuzațiile și calitatea procesuală în acest dosar.

Săptămâna trecută, Tiberiu Nițu a demisionat din funcția de procuror general al României.

‘Cu toate că Raportul MCV validează rezultatele activității mele în fruntea Ministerului Public, la fel și datele din bilanț care vor fi făcute publice în cursul lunii martie, în condițiile în care numele meu și funcția pe care o reprezint sunt asociate în mod artificial cu o situație de natură să aibă consecințe asupra imaginii instituției pe care o conduc, am decis – ca un gest de responsabilitate și onoare – să îmi depun demisia din funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție’, a precizat atunci Nițu într-un comunicat transmis presei.

Atunci a arătat că activitatea Ministerului Public a fost marcată de două evenimente importante: publicarea Raportului MCV și lansarea în spațiul public de către unele instituții media a unor afirmații referitoare la o presupusă încălcare a legii în calitatea sa de procuror general.

‘Cu referire la cel de-al doilea eveniment, constând în lansarea în spațiul public de către unele instituții media a unor afirmații referitoare la o presupusă încălcare a legii de către mine, respectiv ‘folosirea coloanei oficiale fără drept’, doresc să precizez câteva lucruri și să le reiterez pe cele deja exprimate în cursul lunilor octombrie – decembrie 2015: nu am solicitat și nu am beneficiat de coloană oficială în sensul în care această noțiune este definită prin lege; mi s-a asigurat un dispozitiv de însoțire și protecție; stabilirea unui anumit nivel de protecție pentru diverse categorii de demnitari și punerea în practică a măsurilor de protecție sunt atributul instituțiilor specializate ale statului, și nu al beneficiarului protecției; măsurile de protecție asigurate procurorului general al României de către instituțiile specializate ale statului sunt proporționale cu riscurile potențiale la care acesta este expus în exercitarea anumitor atribuții de serviciu, astfel cum acestea sunt prevăzute de legislația în vigoare; în întreaga mea carieră de magistrat, precum și în funcția de procuror general, am fost permanent preocupat de respectarea legii și a normelor deontologice’, declara Tiberiu Nițu.

Demisia procurorului general a venit după ce numele său a fost implicat în scandalul legat de folosirea coloanei oficiale. În dosarul deschis de DNA pe numele lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, se arată că procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială. Potrivit unor surse judiciare, Tiberiu Nițu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoțit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie – noiembrie 2015.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău