Fostul președinte kosovar Hashim Thaci a pledat nevinovat la acuzațiile de crime de război
-
09 Noiembrie 2020 19:05
Fostul președinte kosovar Hashim Thaci, inculpat pentru crime de război în conflictul împotriva forțelor sârbe, a pledat luni nevinovat la prima sa înfățișare în fața unui tribunal special de la Haga, relatează AFP, preluat de Agerpres.
"Actul de acuzare este complet lipsit de fundament și pledez nevinovat la toate capetele de acuzare", a declarat Hashim Thaci, 52 de ani, fost lider politic al gherilei separatiste Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), care a luptat cu forțele sârbe. El a fost inculpat pentru crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul războiului de independență (1998-1999).
La scurt timp după anunțarea demisiei sale pe 5 noiembrie, Hashim Thaci a fost transferat la centrul de detenție al tribunalului special (KSC), care se află în Olanda, alături de alți trei suspecți.
Conform actului de inculpare, "Thaci și ceilalți suspecți puși sub acuzare sunt responsabili penal pentru aproape 100 de crime, implicând sute de victime identificate de etnie kosovară, albaneză, sârbă, romă și altele, inclusiv oponenți politici".
Thaci a declarat la sfârșitul lunii iunie că va demisiona imediat dacă acuzațiile de crime de război împotriva sa vor fi confirmate printr-o inculpare oficială.
În centrul vieții politice kosovare timp de două decenii, Hashim Thaci și-a proclamat în mod constant nevinovăția, acuzând justiția internațională de "rescrierea istoriei".
Războiul din Kosovo, între forțele sârbe și gherilele kosovare albaneze, a făcut peste 13.000 de morți, majoritatea kosovari albanezi și s-a încheiat după ce o campanie de bombardamente NATO, lansată în primăvara anului 1999, a forțat trupele sârbe să se retragă.
Sursa:Agerpres