Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, încarcerat și aflat în greva foamei, a fost transferat la un spital penitenciar
-
08 Noiembrie 2021 20:00
Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, care a declarat greva foamei în închisoarea unde este încarcerat de la 1 octombrie, a fost transferat la un spital penitenciar, transmit Reuters și AFP, citând un comunicat al administrației penitenciare.
„Pentru a evita agravarea stării de sănătate a lui Mihail Saakașvili și din cauza unui risc crescut pentru securitatea sa, el a fost transferat din închisoarea nr.12 către instituția medicală pentru deținuți nr. 8”, a transmis administrația penitenciară georgiană, notează DIGI24.
Saakașvili, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat la 1 octombrie, după ce s-a întors în Georgia în ajunul alegerilor locale, pentru a reuni opoziția, în ceea ce el a descris ca fiind o misiune de salvare a țării.
El a fost încarcerat într-un penitenciar din orașul Rustavi, la sud de capitala Tbilisi, unde a intrat în greva foamei.
Saakașvili a fost condamnat în contumacie la 6 ani de detenție în 2018 pentru abuz de putere în timpul președinției sale (2004-2013), acuzații pe care le respinge ca fiind motivate politic.
Actualul președinte, Salome Zurabișvili, a declarat săptămâna trecută că Saakașvili a revenit în țară ca să destabilizeze scena politică și că nu va putea fi grațiat niciodată, potrivit Agerpres.
Totuși, a spus ea, dat fiind interesul puternic al opiniei publice în cazul său, fostul președinte trebuie recunoscut ca un deținut special, iar autoritățile ar trebui să ia toate măsurile „așa încât deteriorarea sănătății sale să nu fie folosită pentru speculații politice sau destabilizare”.