Fostul Director general al Combinatului de Vinuri „Cricova”, reținut pentru abuz de serviciu

  • 19 Decembrie 2017 12:40
Fostul Director general al Combinatului de Vinuri „Cricova”, reținut pentru abuz de serviciu

Fostul director general al Combinatului de Vinuri “Cricova” și un om de afaceri au fost reținuți în această dimineață de Procuratura Anticorupție. Aceștia sunt bănuiți de abuz și depășirea atribuțiilor de serviciu, acțiuni soldate cu urmări grave.

Potrivit unui comunicat al PG, suspecții au organizat mai multe scheme prin care au folosit bunurile Combinatului de vinuri în interese personale. Astfel, acționând contrar dispozițiilor legale, a fost dispusă construcția, de către un agent economic, pe teritoriul Combinatului, a unui local de deservire a vizitatorilor „Orașul Subteran” care pe 31 iulie 2012 a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile.

Ulterior, construcția a fost scoasă și exclusă, în mod fraudulos, din perimetrul minier al Combinatului și atribuită în folosință agentului economic pentru perioada anilor 2011-2016.

Respectivele acțiuni ilicite, potrivit procurorilor, contravin prevederilor Legii cu privire la declararea complexului „Combinatul de Vinuri „Cricova” SA” drept obiect al patrimoniului național-cultural al Republicii Moldova și ale Legii culturii, care interzic imperativ înstrăinarea proprietății acestei entități. 

De asemenea, s-a mai stabilit că, la indicația fostului Director general al Combinatului, pe 9 iulie 2010, în scopul construcției localului „Orașului Subteran”, Centrul de Business și Turism SA „Cricova-Vin” i-a acordat, fără dobândă, aceluiași agent economic, un împrumut de 2 120 000 lei care până în prezent nu au fost restituiți.

În cursul zilei de astăzi, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliile fostului Director general al Combinatului de Vinuri, precum și la sediile mai multor agenți economici.

Dacă vor fi găsiți vinovați suspecții riscă de la 6 la 10 ani de pușcărie.

De notat că în perioada menționată, director al Combinatului de Vinuri “Cricova” era  Valentin Bodiul, care a deținut această funcție din iunie 1987 până în mai 2016.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău