Fostul deputat Constantin Țuțu, pus sub învinuire pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații
-
20 Octombrie 2021 17:11
Procuratura Anticorupție i-a înaintat învinuirea fostului deputat Constantin Țuțu, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită și două episoade de fals în declarații, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.
Astfel, potrivit învinuirii înaintate de către procurorii anticorupție, fostul deputat, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, în perioada 2014-2019 a realizat venituri din mai multe surse în sumă totală de 6 455 350,72 lei și tot în aceiași perioadă de timp a efectuat cheltuieli în sumă totală de 10 012 207, 94 lei.
În acest context, fiind contrapusă suma veniturilor realizate de către fostul deputat, pentru perioada 2014-2019 cu suma cheltuielilor efectuate de către acesta pentru aceiași perioadă, s-a constatat o diferență substanțială dintre venituri și cheltuieli, suma cheltuielilor prevalând asupra sumelor de venituri obținute cu 3 556 857,22 lei, mijloace care nu puteau fi obținute licit.
Subsecvent, fostul deputat, în vederea denaturării informațiilor reale cu privire la veniturile realizate și cheltuielile suportate a inclus în declarația de avere și interese personale pentru anul 2017 și respectiv 2018, date false și incomplete, indicând venitul obținut din vânzarea unui mijloc de transport în sumă de 80 000 Euro, când de fapt potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autoturismul vizat a fost vândut la prețul de 75 000 Euro.
Concomitent, Constantin Țuțu a indicat în declarația de avere că a împrumutat de la o terță persoană mijloace financiare în sumă de 2 000 000 lei, deși în acest sens nu a fost întocmit nici un act juridic confirmativ, iar de facto în cadrul urmăririi penale s-a constatat că mijloacele financiare indicate nu au fost transmise către fostul deputat.
De asemenea, fostul deputat nu a inclus în mod intenționat, în declarația de avere și interese personale pentru anul 2017 și respectiv 2018, următoarele date despre:
- venitul obținut din vânzarea unui mijloc de transport, în sumă de 31 000 lei;
- obținerea dreptului de proprietate asupra unei porțiunii de teren, procurată la prețul de 20 000 lei;
- calitatea de uzufructuar asupra a șapte mijloace de transport;
- împrumutul bănesc acordat unei societăți comerciale în sumă de 64 600,00 lei;
- înstrăinarea în baza unui contract de vânzare-cumpărare a unui teren pentru construcții, la prețul de 909 lei.
Concomitent, PG menționează că, în cadrul efectuării urmăririi penale pe caz, pentru a asigura o eventuală confiscare, procurorii anticorupție au aplicat sechestru pe imobilul fostului deputat.