Foști și actuali membri ai conducerii Tesla au vândut acțiuni ale companiei de sute de milioane de dolari

  • 31 Octombrie 2021 10:37
Foști și actuali membri ai conducerii Tesla au vândut acțiuni ale companiei de sute de milioane de dolari

Un membru al consiliului de administrație al Tesla, Ira Ehrenpreis, a vândut acțiuni ale companiei de peste 200 de milioane de dolari, după ce prețul acestora a depășit pentru prima oară pragul de 1.000 de dolari, atingând un nivel record, transmite Reuters.

Antonio Gracias, un fost membru al consiliului de administrație al Tesla, al cărui mandat a expirat în această lună, a anunțat în aceeași zi, miercuri, intenția de a vinde acțiuni ale companiei de 610 milioane de dolari, scrie News.ro.
 
Tesla a devenit luni a cincea companie a cărei evaluare a atins pragul de 1.000 de miliarde de dolari, în urma unui acord cu compania de închirieri de mașini Hertz și după ce a înregistrat cele mai bune venituri și profituri trimestriale de până acum.
 
Directorul independent Ehrenpreis a exercitat miercuri opțiuni de achiziție a 370.000 de acțiuni Tesla, la prețul de circa 50 de dolari pe unitate, înainte de expirarea acestora, în iunie anul viitor, arată documentele depuse la Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC).
 
Investitorul, care a fost membru în boardul Tesla din mai 2007, a vândut apoi 203.429 de acțiuni pentru un preț de până la 1.068,38 dolari pe unitate. Acțiunile valorează circa 214 milioane de dolari, potrivit calculelor Reuters.
 
Gracias, director general al fondului de investiții Valor, a depus la rândul său documentele pentru vânzarea a 338.493 de acțiuni, în valoare de 351 de milioane de dolari și a altor 250.000 de acțiuni, în valoare de 259 de milioane de dolari pe care le deține indirect prin intermediul AJG Growth Fund.
 
Acesta a fost membru al boardului Tesla începând din mai 2007, mandatul său expirând în octombrie. Cunoscut ca un prieten apropiat al lui Elon Musk, CEO-ul Tesla, Gracias este director al SpaceX și a fost director la SolarCity până la achiziția acesteia de către Tesla, în 2016.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Premierul polonez Donald Tusk propune un plan în trei puncte pentru consolidarea Ucrainei și securitatea Europei

Secretarul CSS Stanislav Secrieru, vizită la București. Senatorul Titus Corlățean: „România rămâne puternic angajată în susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

Arhivă Radio Chișinău