Fostă membră a CSM: În perioada PD-istă, era un grup de judecători intangibili care puteau face orice, aveau acoperire și nu li se întâmpla nimic (Revista presei)

  • 04 Octombrie 2019 09:31
Fostă membră a CSM: În perioada PD-istă, era un grup de judecători intangibili care puteau face orice, aveau acoperire și nu li se întâmpla nimic (Revista presei)

Revista presei - 4 octombrie.

”În sertarul lui Robu „plânge” un dosar”, scrie Vitalie Călugăreanu într-un editorial pentru Cotidianul. Autorul remarcă faptul că există mai multe dosare care, deși de rezonanță, au rămas fără finalitate. Între acestea se numără și cel referitor la ”referendumul ilegal din 2 februarie 2014, din Autonomia Găgăuză. Se întâmpla în ajunul semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE”, precizează jurnalistul. El mai amintește că „Referendumul” ilegal din UTA Gagauz-Yeri a fost puternic susținut de PCRM și PSRM. Inclusiv în ziua desfășurării acelui exercițiu „electoral”, Igor Dodon se afla în Găgăuzia. La 5 ani distanță (timp în care despre ancheta penală nu s-a mai auzit nimic), în februarie 2019, Igor Dodon a acceptat o medalie: „Cinci ani de la referendumul găgăuz”, de la bașcanul UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah. (…) Până în ziua de azi, organele de anchetă nu au anunțat care este finalitatea dosarului vizând referendumurile ilegale din Găgăuzia, iar inițiatorii, inclusiv deputații din Adunarea Populară care au inițiat procedura de convocare a „plebiscitului” sunt în libertate, unii continuând să ocupe funcții de stat”, subliniază publicistul.

Despre disputele dintre judecători scrie TV8, citând dintr-o emisiune de la Jurnal TV. Președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, se arată convins de faptul că pe 25 octombrie, când va fi convocată din nou Adunarea Generală a Judecătorilor, va fi aleasă o nouă componență a Consiliului Superior al Magistraturii. El s-a arătat convins și de faptul că la adunarea din 25 octombrie vor veni și membrii demiși ai CSM-ului. Pe de altă parte, judecătoarea în demisie Tatiana Răducanu, fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii, a subliniat, citată de IPN, că „În perioada PD-istă, era un grup de judecători intangibili care puteau face orice, aveau acoperire și nu li se întâmpla nimic. Acum, acești judecători, când au văzut că președintele Curții Supreme de Justiție este reținut pentru 72 de ore s-au gândit că trebuie să facă ceva, că îi așteaptă și pe ei rândul”. În opinia ei, acest grup de judecători este influent pentru că o parte dintre ei ocupă funcții administrative.

Ministra Justiției, Olesea Stamate, a confirmat că tatăl ei este avocatul șoferiței care a urcat băută la volanul unui Porsche Cayenne și a provocat accidentul rutier de la Buiucani, transmite Adevărul. Însă, ministra a respins acuzațiile lansate în spațiul public, precum că tatăl ei s-ar fi folosit de relațiile pe care le are în organele de drept pentru a o scăpa pe șoferiță de anumite sancțiuni în trecut. Olesea Stamate a precizat, la TV8,  că în cazul acelui dosar încă nu există o decizie a primei instanțe, încercând să sugereze că tatăl ei nu avea cum influența judecătorul. 

La alegerile locale din acest an, Comisia Electorală Centrală (CEC) nu va publica declarațiile de avere și interese personale ale candidaților la funcțiile de primar și consilier local, scrie Moldova Curată. Motivul -  sunt prea mulți candidați și instituția nu are capacitatea operațională de a prelucra declarațiile și de a le plasa online. Jurnaliștii spun că lipsa declarațiilor de avere le îngreunează munca și privează alegătorii de posibilitatea de a se informa în special despre candidații puțin cunoscuți opiniei publice. (…) Pe site-ul Comisiei pot fi accesate doar CV-urile și declarațiile de avere pentru doi ani ale candidaților la funcția de primar în  municipiul Chișinău. Pentru celelalte localități, informația lipsește, notează publicația.

Portalul Anticorupție.md publică profilurile electorale ale mai multor candidați la funcția de primar al Capitalei, în care dezvăluie date din declarațiile lor de avere, dosare în care au fost vizați, afaceri deținute.

Ziarul de Gardă publică un interviu cu Tatiana Safaler, profesoară de franceză originară din satul Țareuca, raionul Rezina, care este autoarea cărții „Femeile emigrante povestesc”, de curând ieșită de sub tipar. Volumul conține 30 de povestiri despre diverse experiențe dramatice ale emigranților – de la plecări ilegale, până la întoarceri dureroase acasă. ”Am contactat peste 100 de persoane, dintre care doar 30 au hotărât să vorbească. Apoi, jumătate și-au dorit să rămână anonime. Motivele pe care le-au invocat au fost diferite – teama de a retrăi acele momente din viața lor, rușinea de a nu fi recunoscuți, frica călăuzelor, care i-au însoțit și care i-au amenințat cu moartea, frica de a nu-și traumatiza familiile, care și așa au suferit destul. Aceste traume, atât fizice, cât și psihice, au rămas cu fiecare dintre ei”, povestește autoarea cărții.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău