Formula E: Mercedes nu va mai participa din 2023, deși sunt actualii campioni

  • 18 August 2021 13:26
Formula E: Mercedes nu va mai participa din 2023, deși sunt actualii campioni

Constructorul de automobile Mercedes a anunțat că se va retrage la finalul lui 2022 din Campionatul Mondial de Formula E. Germanii au câștigat duminică competiția care este destinată monoposturilor 100% electrice.

"În cadrul noilor sale orientări strategice, marca a decis să transfere resursele sale în cadrul unei electrificări accelerate a întregii game, ce vizează trei platforme total electrice ce vor fi lansate în 2025", a anunțat Mercedes într-un comunicat dat publicității.

"În consecință, Mercedes va transfera resursele consacrate Formulei E pentru utilizarea experienței dobândite în competiție către produsele dezvoltate în serie", a adăugat celebra marcă.

Mercedes participă sub nume propriu în Campionat, cu o echipă oficială, din sezonul 2019/2020 și a câștigat două titluri mondiale în sezonul cu numărul șapte: la piloți, prin olandezul Nyck de Vries, și la constructori, după ultimele două curse, desfășurate la Berlin, la finalul săptămânii trecute.

Mercedes este prezentă și în Formula 1, unde a câștigat toate titlurile la piloți și constructori din 2014, grație în special britanicului Lewis Hamilton, cu monoposturi cu motor hibrid, potrivit Agerpres.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:2,57 m/s
Thu
10
Fri
7
Sat
8
Sun
7
Mon
7
Arhivă Radio Chișinău