Formațiunea politică a lui Ilan Șor depune actele la Comisia Electorală Centrală
-
27 Decembrie 2018 13:35
Formațiunea condusă de primarul de Orhei, Ilan Șor, depune astăzi, 27 decembrie, actele la Comisia Electorală Centrală în vederea înregistrării în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 2019.
Dacă nicio altă formațiune nu se va mai adresa astăzi la CEC, atunci Partidul Șor ar urma să ocupe locul 5 în buletinele de vot în cazul în care va fi înscris în cursa electorală.
Amintim că ieri 26 decembrie, în prima zi, patru formațiuni politice au depus actele la CEC, iar conform tragerii la sorți, PDM va figura cu numărul 1 în buletine de vot. Pozițiile 2-4 vor fi ocupate în ordine de Blocul ACUM DA PAS, PCRM și PSRM.
Campania electorală pentru toți concurenții electorali va începe la 25 ianuarie, cu 30 de zile înainte de data alegerilor.
Tot, ieri, PDM și PCRM au depus actele la CEC și pentru înregistrarea ca participanți la referendumul consultativ inițiat de democrați la care alegătorii sunt întrebați dacă sunt de acord cu reducerea numărului de deputați de la 101 la 61 și revocarea mandatului acestora înainte de termen.