Formația ”Trigon” va lansa un nou album muzical

  • 11 August 2021 11:54
Formația ”Trigon” va lansa un nou album muzical

Un nou album muzical, intitulat ”Urban”, va fi lansat astăzi de formația ”Trigon”, condusă de Anatol Ștefăneț, începând cu ora 19.90, în cadrul unui spectacol, care va avea loc în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Anatol Ștefăneț a menționat că la acest album a lucrat toată perioada pandemică în stare de tălmăcire liberă și fără grabă, ca să ne propună o stare de maturizare după cei aproape 30 de ani de verticalitate patriotică.

Potrivit sursei citate, albumul cuprinde 10 piese: ”Brâul”, ”Cărarea”, Împletit La 11”, ”Zongora”,  ”Șaprele Roșu”, ”Elfia”, ”Tu Mișa”, ”Joc-Ieri”, ”Împletit La 5” și ”Miraza”. Pe scenă vor evolua: Anatol Ștefăneț (violă), Vali Boghean (vocal, fluier, saxofon, tilincă), Dan Brumă (chitară) și Gari Tverdohleb (percuție). Mix engineer - Ion Slivca, Master engineer - Antonina Larina. Cover Design - Ioana Macari. Prețul unui bilet este de 200 de lei.

”Trigon” este o formație de etno-jazz din Republica Moldova. Aceasta îmbină elemente de folk, etno, jazz, rock și muzică simfonică, fiind una dintre cele mai bune trupe de jazz modern. Ea a fost creată în 1992.

Anatol Ștefăneț s-a născut pe 23 ianuarie 1956 în satul Grinăuți, raionul Râșcani. În 1972 este admis la Colegiul de Muzică din Bălți, pe care l-a absolvit în 1978. În același an vine la Chișinău, unde se angajează în Orchestra de muzică populară „Lăutarii”. În 1980-1984 este violonist al Orchestrei Ansamblului de dansuri populare „Joc”, apoi revine la „Lăutarii”, unde activează până în 1992. Tot atunci creează formația „Trigon”, cu care a concertat în lumea întreagă, interpretând muzică jazz în stil folcloric.

A editat 12 albume muzicale, primul - de muzică populară - fiind înregistrat în Franța – „Moldavie l’art deu bratch”. Debutul de aur însă a fost în 1994, când Compania belgiană SILEX a lansat CD-ul „The Moldavian in jazz”, care i-a adus „Trigon”-ului un nume european. Formația „Trigon” condusă de Anatol Ștefăneț a efectuat numeroase turnee în Austria, Danemarca, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, România, Rusia, Spania și alte țări. Din 2001, Anatol Ștefăneț este directorul Festivalului Internațional ”Etno Jazz”, care se desfășoară anual în R. Moldova. În 2010, lui Anatol Ștefăneț i s-a conferit titlul onorific „Maestru în Artă”. Este deținător al Marelui Premiu al Academiei Franceze.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău